Cătălin Botezatu a caracterizat-o pe Dana Budeanu. Iată ce a spus designerul despre ea!
Cătălin Botezatu a ales să-și exprime opinia sinceră despre mai multe persoane din industria showbiz-ului românesc, iar Dana Budeanu a fost unul dintre numele menționate. Designerul a descris-o pe Dana ca fiind o femeie cu un nivel de inteligență extrem de înalt, sugerând că discuțiile cu ea sunt foarte interesante.
Cătălin Botezatu a vorbit despre Dana Budeanu
Cătălin Botezatu a fost sincer în recunoașterea abilităților lui Dana Budeanu, afirmând că aceasta este extrem de talentată și are un intelect comparabil cu cel a milioane de femei. Designerul a dezvăluit că ar fi încântat să aibă o parteneră ca Dana, deoarece ar putea avea întotdeauna subiecte interesante de discuție și ar putea învăța multe de la ea.
„Îmi mai place și Dana Budeanu. Are creier și circumvoluțiuni pentru un milion de femei. Te face din vorbe și la TV și sub TV. Mi-aș dori o femeie ca Dana Budeanu, pentru că ai tot timpul ceva de discutat cu ea. E o femeie de la care ai ce învăța ”, a fost caracterizarea făcut de Cătălin Botezatu pentru Dana Budeanu.
Pe lângă Dana Budeanu, Cătălin Botezatu a adus-o în discuție și pe Mihaela Rădulescu pentru care a avut doar lucruri bune de spus.
Din punctul lui de vedere, nu contează dacă vedeta are sau nu intervenții estetice.Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
„Mihaela Rădulescu îmi place rău. Nu știu cât de operată este, dar îmi place rău”, a spus acesta, la Pro TV.
Cătălin Botezatu s-a simțit dator să își susțină fosta parteneră, Bianca Drăgușanu, în fața criticilor dure pe care aceasta le-a primit în legătură cu operațiile estetice la care a apelat.
Designerul a argumentat că există femei care devin adevărate personaje și că Bianca Drăgușanu se încadrează, cel mai probabil, în această categorie.„Toată lumea se leagă de Bianca Drăgușanu că are multe operații, dar ea nu are multe operații. A făcut și ea cât a putut și o să mai facă, pentru că ea e Bianca Drăgușanu și are voie. Anumite femei devin niște personaje”, a mai spus designerul.
Ce a spus Cătălin Botezatu despre Bianca Drăgușanu
Într-un recent interviu, Cătălin Botezatu a făcut dezvăluiri despre relația sa cu Bianca Drăgușanu, dezvăluind detalii despre momentul lor de întâlnire. Designerul a povestit cum s-a cunoscut cu frumoasa blondină și a descris clipele în care a realizat că își dorește să aibă o relație cu aceasta, care era la vremea respectivă prezentatoare TV.
„Bianca, contrar tuturor aparențelor de atunci, pentru vremurile acelea, pentru că ea se actualiza tot timpul, arăta bine. Era femeia accident atunci, pentru că altfel nu îmi atrăgea atenția. Era o femeie frumoasă, înaltă, avea și atunci sâni. Am întâlnit-o la Kitzbuhel, a făcut o prezentare pentru mine, iar seara am invitat-o să meargă cu mine la un mare petrecere de milionari, unde erau numai oameni cu bani și îmi aduc aminte că atunci când am intrat în încăpere cu ea, s-a făcut liniște. Ăla a fost momentul în care am hotărât că ea va fi aleasa și va fi cea în care voi investi din toate punctele de vedere, ca și imagine în primul rând. Bianca a luat ce a trebuit de la mine, chiar dacă ea face mult show, de fapt face ceea ce se cere. Eu niciodată nu o să vorbesc urât de ea, nu o să o desconsider, o să spun numai lucruri frumoase.Pentru mine, Bianca rămâne Bianca. Ea este o femeie puternică, a demonstrat că poate să fie și o bună prezentatoare de televiziune, o mamă bună, un creator de modă ok. A demonstrat că este destul de completă și complexă până la vârsta pe care o are.”, a declarat Cătălin Botezatu, la WOWnews.