Andreea Antonescu este una dintre cele mai apreciate vedete de la noi, bucurându-se de o vizibilitate publică de zeci de ani.
De-a lungul timpului, ea s-a prezentat în fața fanilor săi așa cum este, fără măști: fericită, tristă, cu frici, cu bucurii, cu lecții și cu speranțe.
Andreea Antonescu, copleșită de moartea tatălui ei
Despre toate acestea, Andreea Antonescu a discutat recent într-un podcast al lui Nasrin Ameri. Într-o atmosferă plină de tristețe, ea s-a reîntors în timp și a mărturisit ce lecție importantă i-a oferit tatăl ei, chiar și după moartea sa.
De fapt, moartea tatălui, afirmă cântăreața, i-a oferit învățăminte prețioase despre viață, însă a acceptat cu dificultate că a trebuit să sufere o astfel de pierdere pentru a realiza ce este cu adevărat important.
Chiar dacă duce o viață pe care mulți o invidiază, Andreea Antonescu mărturisește că de când nu mai are tatăl lângă ea, a învățat că totul este trecător: banii, celebritatea, bucuria, stresul sau tristețea.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Ce a mai spus Andreea Antonescu despre tatăl său
De aceea, atunci când vizitează mormântul său în ziua în care s-a născut și în ziua în care a murit, mereu îi aduce mulțumiri pentru că i-a revelat ce are cu adevărat importanță în viață: prețuirea timpului și trăirea fiecărui moment prezent
Vedeta afirmă că cele două aspecte menționate mai sus sunt tot ceea ce deține omul, iar acesta ar trebui să fie conștient de trecerea lor și de faptul că nu are control asupra lor.
Ea subliniază că viața se desfășoară în prezent, că este momentul prezent cel care contează și că nu putem ști cât de mult timp ne va mai rămâne și cum va arăta viitorul. Prin urmare, trăirea în umbră supărărilor sau în așteptarea unui viitor incert nu face altceva decât să deterioreze prezentul și să contamineze sufletul și mintea noastră, așa cum afirmă artista.
„O altă lecție pe care am învățat-o și pe care încă o învăț e momentul în care ajung la tatăl meu la mormânt și mă așez acolo și încep să vorbesc cu el. De fiecare dată, în 2 iulie, ziua în care el a murit și în 16 februarie, când ar fi fost ziua lui de naștere, eu sunt acolo. Acolo realizez pentru ce atâta răutate, atâtea energii negative, atâtea încrâncenări, atâtea orgolii, atâtea răutăți, atâtea supărări, atâtea frustrări...
