Luis Gabriel a primit o sumă de bani generoasă pentru a susține un recital la nunta lui Smiley și a Ginei de Pistol. Artistul a reușit să încânte audiența timp de 45 de minute, iar la sfârșitul serii a plecat acasă cu o sumă considerabilă de bani.
Luis Gabriel a intrat în atenția publicului, după ce a scos melodia „Toate diamantele”. Artistul a participat la nunta celor doi și a primit o sumă foarte mare de bani.
Citește și: Motivele pentru care apare infidelitatea în cuplu. ,,Este împărțită în mai multe categorii”
Ce sumă a câștigat Luis Gabriel la nunta lui Smiley
Artistul nu a stat mult la eveniment, deoarece în ziua respectivă trebuia să ajungă să presteze și pentru alte persoane. Cu toate acestea, doar pentru 45 de minute de cântat, Smiley și Gina Pistol i-au oferit o sumă favorabilă.
„La nuntă la Smiley și Gina a fost într-adevăr spectaculos. Au fost niște gazde minunate. Și atmosfera mi-a plăcut, m-am simțit extraordinar de bine. Îmi pare rău că nu am putut să stau mai mult pentru că mai aveam de onorat trei evenimente.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Artistul a mai mărturisit că este chemat la evenimente chiar și peste hotare, dar cu toate acestea, cei mai mulți bani se câștigă în România. El a declarat că a luat banii cât pe un Mercedes din 2018 pentru doar 45 de minute în care și-a demonstrat talentul.
„ Eu mereu ies, merg pe la cântări și ajung la tot felul de petreceri. Nu faci nicăieri bani ca în țara ta. Pe un program de 45 de minute am luat banii cât pe un Mercedes din 2018. Nu mă plâng niciodată de muncă. Îmi place să muncesc, să merg la cântări și dacă iau și bani frumoși, cu atât mai bine. Eu dorm de la 7 -8 dimineața până la 13.00-14.00. Apoi mai dorm după amiaza dacă am cântare în apropiere de București. Stau și cu familia câteva ore”, a mai declarat Luis Gabriel pentru FANATIK.
Luis Gabriel, despre timpul petrecut cu familia
Luis Gabriel și Haziran și-au unit destinele, iar împreună au un băiețel. În urmă cu puțin timp, ea a povestit că cel pe care îl iubește este plecat destul de des, deoarece are foarte multe evenimente la care trebuie să fie prezent, iar timpul lor este limitat.
„Nu stăm mult timp împreună pentru că Luis este plecat, dar cât stăm încercăm să valorificăm timpul. Nu am avea timp să ne certăm. Am începe cearta și apoi el ar trebui să plece. Așa că mai bine nu începem deloc cearta”, a spus Haziran.
Artistul a mai declarat că între el și soția lui nu există motive serioasă de ceartă, chiar dacă mai există mici discuții, reușesc să treacă peste ele cu brio și își oferă toată înțelegerea de care au nevoie.
„Nici nu avem motive serioase de ceartă. Mici discuții mai apar, dar nu avem motive reale. Suntem înțelegători unul cu celălalt, nici ea nu pune presiune pe mine dacă mă vede obosit. Eu sunt recunoscător pentru ce face pentru mine. Haziran este mai înțelegătoare decât mine, dar și eu am învățat să las de la mine mult” a completat Luis Gabriel.
Citește și: Cine este Luis Gabriel. ,,Noi doar ne-am cununat”