Cine este Andrei Duban. „Sunt un om împlinit, cel mai bogat om de pe lume, pentru că îi am pe ei, pe soția mea și copilul pe care mi l-a dat Dumnezeu”

Cine este Andrei Duban
Cine este Andrei Duban

Andrei Duban este unul dintre cei mai îndrăgiți actori de la noi din țară.

Află din rândurile următoare cine este mai exact Andrei Duban și cum a ajuns să aibă succesul pe care îl are în prezent, în cariera sa. În plus, descoperiți și alte detalii din viața sa personală și de familie.

Cine este Andrei Duban

Cine este Andrei Duban
Cine este Andrei Duban[Sursa foto: wowbiz]

Andrei Duban s-a născut în data de 19 iunie 1972, la București, acolo unde a absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București.

Ulterior, parcursul său profesional a fost unul de-a dreptul remarcabil, iar Andrei Duban a crescut în ochii publicului, jucând în numeroase piese și fiind prezent în fața camerelor de filmat, moderând de-a lungul timpului numeroase emisiuni televizate.

În vârstă de 51 de ani, Andrei Duban este unul dintre cei mai îndrăgiți actori de film, radio, televiziune, scenă și voce. De-a lungul carierei sale, Andrei Duban a fost vocea copilăriei multora dintre noi, dublând desene animate celebre.

Andrei Duban, favorizat în perioada comunistă

Cine este Andrei Duban
Andrei și Grațiela Duban [Sursa foto: Facebook]

Andrei Duban a avut o latură artistică încă din copilărie, atunci când a devenit destul de cunoscut datorită talentului său în a interpreta poezii patriotice în perioada regimului comunist. Astfel, actorul a devenit un copil preferat al soției lui Nicolae Ceaușescu, bucurându-se de o mulțime de facilități în timpul regimului.

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

În cadrul unui podcast, Andrei Duban  a mărturisit că soția dictatorului Nicolae Ceaușescu, Elena Ceaușescu, i-a făcut câteva cadouri pe vremea când era copil. Mai mult decât atât, pe vremea aceea, soția dictatorului i-a trimis și mașină pentru a-l lua de la școală. Acesta a primit, prima oară, cadou din partea acesteia o mașinuță de Formula 1, lucru ce a creat o invidie în rândul copiilor, la vremea respectivă.

„Am fost scos din clasă, nu apucasem să le spun părinților și m-au dus la Comitetul Central. Am intrat acolo în biroul președintei Organizației de Pionieri. M-a felicitat și mi-a spus că are un cadou pentru mine de la tovarășa Elena. Eu, în momentul ăla, am zis că e la mișto. Când eram mai mic, mi-a oferit o mașinuță de curse, de Formula 1, care la spate avea o rotiță și o brichetă, dar am aflat mai târziu asta.

Când mergeau roțile din spate, ieșeau mici scântei, ca la brichetă. Mă invidiau, dar le-o dădeam și lor. Mai târziu, eram deja la liceu și am primit cadou un stilou cu peniță de aur cu care ei semnau decretele prezidențiale. Nu-l mai am, mi l-au furat la Revoluție.”, a povestit Andrei Duban în cadrul unui podcast.

Andrei Duban este căsătorit și are un fiu

Citește și: Cine este Grațiela Duban. „Urmează o perioadă plină de distracție!”

Cine este Andrei Duban
Andrei și Grațiela Duban [Sursa foto: Facebook]

Andrei Duban este căsătorit de mai bine de un deceniu cu frumoasa lui soție, Grațiela Duban. Cei doi s-au cunoscut într-o vacanță la mare, iar de atunci au rămas nedespărțiți. Diferența de vârstă de 13 ani nu a contat deloc pentru ei, iar cei doi au format împreună o familie frumoasă, preferând să păstreze discreția cu privire la viața lor personală.

În anul 2012, Grațiela Duban a adus pe nume un băiețel pe nume Armin, fiind primul și singurul copil al cuplului.

Citește și: Bianca Mândru, schimbare radicală de look. Cum arată fosta concurentă de la ”Casa iubirii”- kanald.ro

Citește și: "Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial- stirilekanald.ro

„Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ce mi-a dat până acum, până la vârsta aceasta. Sunt un om împlinit, cel mai bogat om de pe lume, pentru că îi am pe ei, pe soția mea și copilul pe care mi l-a dat Dumnezeu. Sunt cel mai norocos om din lume pentru că îmi fac meseria de actor la Teatrul Național.”, a declarat Andrei Duban în urmă cu câteva zile, cu ocazia aniversării a 51 de ani de existență.

Andrei Duban a făcut operație de micșorare a stomacului

Citește și: „Nu mai fac diferența.” Andrei Duban este de nerecunoscut! Grațiela, soția lui, nu îl mai recunoaște, după ce a reușit să slăbească aproape 30 de kilograme

Cine este Andrei Duban
Andrei și Grațiela Duban [Sursa foto: Facebook]

Andrei Duban este de nerecunoscut după ce a recurs la o intervenție chirurgicală prin intermediul căreia a slăbit aproape 30 de kilograme în mai puțin de o un an. Acum, Andrei Duban este fericit de noua sa înfățișare și se bucură de aspectul său fizic.

„Am slăbit cam 27 kg în mai puține un an, după ce mi-am tăiat stomacul la doctor. Acum port haine măsura M, chiar S de la XXL. Am o mare satisfacție când întru în magazin și întreb dacă au aceste măsuri.”, a declarat Andei Duban în cadrul unui interviu.



Citește și:

Fructe care te ajută să slăbești + fructe care îngrașă!

Cine este Dana Budeanu. ”Nu am cunoscut niciodată până azi un om mai puternic decât mine.”

Imaginile au devenit virale! Maria Băsescu, în tinerețe! Aparițiile i-au lăsat pe toți fără cuvinte FOTO

Nicola nu mai vrea să stea în casă cu copiii ei! Nici nepoții nu i-a mai văzut de câteva luni, iar acum s-a aflat de ce

Filmul crimei din Bacău, în cazul fetei de 18 ani ucise de un vecin în timp ce încerca să-și salveze frățiorii mai mici

Alina Sorescu, replică acidă pentru Alex Ciucu: „Fetele au plâns...”

Oana Ciocan, primele declarații despre relația cu Jador: "E foarte trist!" Care este, de fapt, adevăratul motivul pentru care s-au despărțit?

Un om amărât, nu merita să-l împuște pentru o căruță cu lemne" Românul împușcat în cap de polițiștii bulgari se zbate între viață și moarte


Cookies