Simona Gherghe a vorbit despre banii cheltuiți pe haine, pantofi și accesorii.
Simona Gherghe este una dintre cele mai îndrăgite prezentatoare TV de la noi din țară. Cu o carieră de zeci de ani în lumina reflectoarelor, Simona Gherghe a reușit de-a lungul timpului să ajungă la inima publicului prin felul său de a fi, păstrându-și o imagine modestă și cu mult bun simț.
Astfel, la cei 45 de ani, vedeta se poate numi o femeie împlinită.
Cât timp petrece Simona Gherghe în fața oglinzii
Citește și: „M-a lovit cu pumnul în spate”. Simona Gherghe a povestit un episod care a marcat-o, atunci când era copil
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
În cadrul unui interviu, Simona Gherghe a vorbit despre cum își organizează timpul în așa fel încât să arate mereu impecabil și în același timp să se ocupe de creșterea și educația copiilor săi. Astfel, prezentatoarea TV a precizat că nu petrece foarte mult timp în fața oglinzii, mai ales că viața de mamă cu doi copii mici este foarte solicitantă.
„Îmi ia foarte puțin timp să mă aranjez, cam 30 de minute. Am învățat să fiu eficientă, nu-mi permit să pierd foarte mult timp, sunt cu doi copii mici acasă, iar prin urmare trebuie să fac totul pe repede înainte.”, a declarat Simona Gherghe pentru Spynews.ro.
Câți bani cheltuie Simona Gherghe pe haine, pantofi și accesorii
Simona Gherghe este de foarte mulți ani în lumina reflectoarelor, iar de la începutul carierei sale în televiziune și până în prezent, a surprins cu fiecare apariție a sa, fiind mereu impecabilă.
„ Nu sunt o cheltuitoare, nu dau bani mulți pe poșete, pe pantofi și pe alte lucruri, sunt o tipă normală, nu sunt excentrică, nu-mi place să fac cumpărături. E mai practic să comand de pe internet, dacă mă duc în magazine iau așa repede totul, fără ca nici măcar să mai probez.”