Ce trebuie să faci după ce cumperi un apartament. Sfaturi practice și demersuri importante!

Ce trebuie să faci după ce cumperi un apartament
Ce trebuie să faci după ce cumperi un apartament

Află din rândurile următoare care sunt pașii pe care trebuie să-i parcurgi după ce cumperi un apartament.

Cumpărarea unui apartament reprezintă o investiție serioasă, care poate fi valorificată în timp. Fie că îți dorești să îți achiziționezi un apartament în care să locuiești, singur sau cu familia, sau poate vrei să îți cumperi un apartament pentru a-l pune în chirie sau pentru a-l vinde la rândul tău, trebuie să cunoști anumite detalii legate de procedurile fiscale ce trebuie parcurse după ce ți-ai achiziționat imobilul.

În cadrul unei emisiuni, Andreea Nicolae, agent imobiliar, a vorbit despre lucrurile la care ar trebui să fim atenți înainte să ne achiziționăm un apartament.

În primul rând, prețul este un factor extrem de important, care de cele mai multe ori dictează alegerea noastră. În acest caz, specialistul în domeniu ne recomandă să optăm pentru un imobil aflat în fază de proiect.

Este foarte bine să cumperi un imobil în faza de proiect, având în vedere că prețurile sunt mai mici comparativ cu ce o să fie în momentul în care va

fi finalizat ansamblul, iar atunci ai posibilitatea de a-l revinde până la finalizarea proiectului sau să-l păstrezi și să-l dai spre chirie .”, a spus specialistul în domeniu.

Ulterior, după ce ne-am hotărât, am vizionat locuința și am pus cap la cap ultimele detalii cu privire la cumpărarea lui, trebuie să parcurgem mai mulți pași pentru a finaliza demersurile importante pe care fiecare cumpărător trebuie să le facă.

Dacă proiectul este în fază de prelansare, atunci se face o rezervare până în momentul în care ies actele și poți achita contractul. Dacă trebuie să aștepți, aștepți până se finalizează. Dacă nu și este la cheie, te poți muta oricând, după ce se încheie contractul de vânzare-cumpărare .”, a spus specialistul în domeniu.  

Iată care sunt pașii pe care trebuie să îi parcurgi după ce cumperi un apartament:

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Trecerea pe rol a proprietății cumpărate

Citește și: Cum sa ai o locuinta cu personalitate. 5 idei de design pe care orice femeie cu atitudine le va adora

Ce trebuie să faci după ce cumperi un apartament
Ce trebuie să faci după ce cumperi un apartament[Sursa foto: freepik]

După ce cumperi un imobil, trebuie să urmezi procedurile de schimbare rol fiscal, astfel încât autoritățile să te identifice ca nou proprietar, iar tu să poți plăti impozitul legal pentru noua ta proprietate.

Pentru acest lucru trebuie să depui la Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale copii după actele de identitate ale proprietarilor, contractul de vânzare-cumpărare, releveul apartamentului și certificatul energetic, fiecare dintre ele inscripționate cu ștampila „conform cu originalul”.

Schimbarea contractelor de utilități pentru proprietatea achiziționată

Citește și: Ce trebuie să știi când îți cumperi o casă

Ce trebuie să faci după ce cumperi un apartament
Ce trebuie să faci după ce cumperi un apartament[Sursa foto: freepik]

Următorul pas după ce a fost schimbat rolul fiscal este acela de a schimba contractele de utilități pentru proprietatea achiziționată. Această etapă presupune completarea unor formulare tipizate sau contracte de servicii prin intermediul în care se schimbă automat titularul contractelor de servicii.

Citește și: Top 11 cele mai bune filme lansate în anul 2024, conform IMDb! Genuri variate pentru toți cinefilii- kanald.ro

Citește și: Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon- stirilekanald.ro

Actele de care ai nevoie vor fi copiile după actele de proprietate și ale actelor de identitate ale proprietarilor. Întreaga procedură poate dura destul de mult, dar trebuie neapărat parcursă pentru că în caz contrat te poți trezi cu diferite servicii tăiate, cum ar fi apa potabilă, gazele sau curentul electric.  

Explorarea opțiunilor de asigurare

Potrivit legislației existente în vigoare, fiecare proprietar de locuință este obligat să dețină o poliță de asigurare obligatorie a locuinței, care îți asigură locuința împotriva dezastrelor naturale. Astfel, explorarea opțiunilor de asigurare este un alt pas important pe care trebuie să-l parcurgi după ce ți-ai cumpărat un imobil.

Prezentarea la notariat pentru încheierea de intabulare

Ce trebuie să faci după ce cumperi un apartament
Ce trebuie să faci după ce cumperi un apartament[Sursa foto: freepik]

Intabularea reprezintă procesul de înscriere în cartea funciară a unui imobil. Cartea funciară cuprinde descrierea imobilelor și înscrierile referitoare la drepturile reale imobiliare, la drepturile personale, la actele, faptele sau la raporturile juridice care au legătura cu imobilele.

Acest pas este esențial pentru că alături de cadastru, intabularea îți servește în momentul în care vrei să vinzi imobilul respectiv, să faci un credit ipotecar și să garantezi cu imobilul, cât și pentru situația în care îți dorești o garanție sigură asupra dreptului de proprietate a imobilului.

Te invităm şi mâine, pe kfetele.ro, pentru a descoperi mai multe sfaturi și trucuri despre un stil de viață sănătos și echilibrat, împreună cu idei creative și inspiraționale pentru a face fiecare zi specială.



Citește și:

Invitată la o nuntă? 5 coafuri pe care le-ai putea purta

7 costuri pe care sa le iei in considerare atunci cand iti cumperi casa

Imaginile au devenit virale! Maria Băsescu, în tinerețe! Aparițiile i-au lăsat pe toți fără cuvinte FOTO

Nelson Mondialu', afirmație șocantă după nunta fiului său: „Liana nu e nevasta mea”

Adriana Iliescu a dezvăluit ce pensie are la 86 de ani după o viață dedicată învățământului: ”Nu ne plângem”

3 motive pentru care cafeaua poate fi un aliat în dieta ta de slăbire

Adevăratul motiv pentru care Teo Trandafir a divorțat de fostul soț! Vedeta Kanal D a dezvăluit totul: „Nu puteam să particip la nefericirea lui”

Sicriul Anei Maria Vasiliu a ajuns acasă! Familia, răpusă de durere


Cookies