„Țin minte toată frica. Nu puteam să mă opresc. Aveam crize de anxietate. Mi-a fost frică să mă opresc și am început să iau aproape zilnic” Cum a ajuns Ana Morodan dependentă de calmante

„Țin minte toată frica. Nu puteam să mă opresc. Aveam crize de anxietate. Mi-a fost frică să mă opresc și am început să iau aproape zilnic” Cum a ajuns Ana Morodan dependentă de calmante
„Țin minte toată frica. Nu puteam să mă opresc. Aveam crize de anxietate. Mi-a fost frică să mă opresc și am început să iau aproape zilnic” Cum a ajuns Ana Morodan dependentă de calmante

Ana Morodan și-a deschis sufletul în mediul online și a vorbit despre cele mai grele perioade din viața sa.

Ana Morodan a fost până de curând una dintre cele mai apreciate femei din mediul online, adunând pe paginile sale de social media o comunitate numeroasă de persoane care îi împărtășeau valorile, ideile și o admirau pentru felul său de a fi.

Totul s-a schimbat în urmă cu câteva luni, atunci când „Contesa digitală” a fost implicată într-un accident pe o stradă din București. Ulterior, Ana Morodan a fost depistată conducând sub influența alcoolului și a substanțelor psihoactive.

Din acel moment, viața vedetei a luat o cu totul altă întorsătură. Au fost mulți oameni, dar și vedeta, care au acuzat-o și blamat-o în repetate rânduri. Pe de altă parte, au fost și alți oameni, dar și vedete, care au încercat să îi înțeleagă drama interioară prin care a trecut și ceea ce a făcut-o să recurgă la astfel de gesturi.

Cum a ajuns Ana Morodan dependentă de calmante
Cum a ajuns Ana Morodan dependentă de calmante[Sursa foto: Instagram]

Cum a ajuns Ana Morodan dependentă de calmante

Citește și: „Experiențele astea dramatice duc la transformări uriașe.” Carmen Harra a vorbit despre viitorul Anei Morodan. Ce se va întâmpla cu blondina

Cum a ajuns Ana Morodan dependentă de calmante
Cum a ajuns Ana Morodan dependentă de calmante[Sursa foto: Instagram]

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Ulterior, după accidentul în care a fost implicată, Ana Morodan a trecut printr-o perioadă de tranziție în care a încercat să își dea seama cine este cu adevărat, ce își dorește de la viață și

să facă un bilanț al faptelor sale astfel încât să conștientizeze direcția pe care vrea să o urmeze de acum încolo.

Vedeta a început să își schimbe și pagina de Instagram, acolo unde a decis să abordeze alte postări, legate de traumele sale din trecut și de procesul său de vindecare.

Astfel, de curând, Ana Morodan a postat pe pagina sa de Instagram un filmuleț emoționant prin care și-a deschis sufletul în fața urmăritorilor săi, povestindu-le cum a ajuns să fie dependentă de calmante.

Potrivit spuselor sale, totul a început în momentul în care a aflat că mama sa a fost diagnosticată cu o boală incurabilă.

Ulterior, a urmat o perioadă de stres, durere sufletească reprimată, multă muncă și oboseală psihică, astfel încât, vedeta a ajuns treptat să cadă pradă dependenței.  

„Au trecut trei luni, trei luni în care am avut timp să mă gândesc, să mă echilibrez, să văd care e adevărul meu, să-mi descopăr lipsa de scop și mersul robotic înainte, doar pentru că așa trebuia.

Să uimesc în fiecare zi, să livrez un personaj deloc vulnerabil, care livrează real life, cât și pe internet poveste după poveste, în tot timpul ăsta crezând că eu sunt mai deșteaptă decât toți cei care trăiesc subjugați de social media și pe mine nu mă afectează. Și pe undeva, pe drum, am uitat de vulnerabilitatea mea, de sensibilitatea mea, de empatia mea. Pentru că într-o lume în care glamour-ul e un înveliș ieftin de staniol, să fii sensibil este o slăbiciune.
Prima dată când am luat un calmant a fost când mama mea a fost diagnosticată cu șapte metastaze. Țin minte că toată frica și toată anxietatea pe care le-am simțit atunci s-au disipat. Apoi am uitat, dar am trecut prin crize personale, prin doliu reprimat, pentru că eu aveam de lucru, și am mers la doctor pentru o rețetă de calmant. Am început să iau conform rețetei, până când, într-o zi, nu și-a mai făcut efectul.
Apoi am început să iau mai mult. Dar corpul dezvolta rezistență și am început să iau și mai mult, mai mult decât scria pe rețetă. Adicția se instalează foarte ușor, ajunsesem chiar să cred că eu sunt cool, că iau un medicament de la farmacie și nu mă droghez ca alții, asta cumva îmi legitima acțiunea. Acum vreo doi ani a început să nu îmi mai placă absolut deloc ce fac, să nu-mi mai găsesc sensul.

Citește și: Ce decizie au luat Culiță Sterp și Daniela Iliescu după ce s-au cununat! Artistul a făcut marele anunț: „În curând...”- kanald.ro

Citește și: De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale- stirilekanald.ro

Începusem să-mi doresc altceva, dar nu puteam să mă opresc, aveam crize de anxietate când ieșeam la evenimente, nu mă mai regăseam în lumea asta, și ce am făcut, mi-a fost frică să mă opresc și am început să iau aproape zilnic. Am făcut o criză, am negat-o în primă fază, apoi mi-a fost rușine, am avut remușcări și m-am oprit. Am crezut de multe ori, în acești patru ani, că mi-am revenit. M-am oprit chiar și 8 luni, dar apoi se întâmpla ceva și mă întorceam mereu. Este un medicament de la farmacie, ceea ce și era, doar că nu în supradoză.”, a povestit Ana Morodan pe pagina sa de Instagram.

Ce decizie a luat Ana Morodan cu privire la viața sa

Citește și: „E destul de greu și cred că atât de șocant pentru mulți oameni.” Ana Morodan s-a internat la psihiatrie. Ce a făcut-o să ia această decizie

Ce decizie a luat Ana Morodan cu privire la viața sa
Ce decizie a luat Ana Morodan cu privire la viața sa[Sursa foto: Instagram]

După accidentul provocat și după lunile în care a avut timp să se gândească la ea și la viața sa, Ana Morodan a luat o decizie cu privire la viața sa. Vedeta spune că luptă să se transforme și își dorește să își schimbe imaginea de persoană publică ce arată mereu bine și se simte bine de dragul like-urilor și a aprecierii din mediul online, în omul Ana, din spatele reflectoarelor.

Cert este că sănătatea psihică e afectată și alterată de media socială, de filtrele și iluziile pe care le vedem acolo și sunt capcane pe care crezi că le știi. Dar dacă ești sensibil și ai un cumul de evenimente personale care te fragilizează, te devorează ca și om. M-am hotărât să transform ceea ce nu am știut să folosesc în avantajul meu ca om, ci doar în avantajul personajului meu public, în instrument de vindecare. De acum încolo, cel puțin pentru o perioadă, canalul meu de social media va deveni jurnalul meu de vindecare, unde Contesa Morodan devine Ana Morodan", a mai spus vedeta, pe pagina sa de Instagram.



Citește și:

Ghid de stil: outfituri inspirate din moda anilor ’90

„Este o impostoare. Totul a fost făcut în așa fel încât ea să câștige notorietate.” Adina Alberts, reacție dură după ce a fost acuzată de către Vica Blochina de malpraxis

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Cine este și câți ani are Gizem Sevim, care joacă rolul Leyla, în serialul Inimă rebelă! Iată la ce schimbare uluitoare de look a recurs carismatica actriță după încheierea filmărilor

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină


Cookies