Află din rândurile de mai jos ce efecte are soarele asupra organismului uman!
Doctor Oana Spânu a vorbit în cadrul unei emisiuni TV despre efectele soarelui asupra organismului uman.
Evitați expunerea la soare în orele de vârf
Expunerea la soare în timpul orelor de vârf este nocivă pielii, indiferent de vârstă. Pe lângă faptul că îmbătrânirea pielii va fi accelerată, pot apărea insolații, arsuri grave la nivelul pielii, cât și cancerului de piele și multe alte boli nedorite.
”Îmbătrânim mai repede, așadar, nici la vârsta adultă nu trebuie să ne expunem foarte intens și, în special, în mijlocul zilei la soare. Trebuie să ne expunem cu măsură, este necesară sinteza Vitaminei D, și o obținem prin expunerea de foarte scurtă durată și, de obicei, până în ora 11”,
Folosiți protecție solară
Crema cu protecție solară este esențială atunci când are loc expunerea la soare. Mai mult decât atât, intensitatea solară este mai puternică atunci când oamenii se află la altitudini mai înalte, cât și între orele 11-15, atunci când sunt orele de vârf de acțiune a razelor ultraviolete.
”Putem să ne protejăm printr-o expunere limitată, până în ora 11 dar să nu stăm două ore, și după ora 16-17, când incidența radiațiilor ultraviolete atât de tip A, cât și de tip B este mai redusă”, a mai precizat doctorul.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citește și: Cum aplici SPF peste machiaj. Frumusețe și sănătate în același timp!
Purtați îmbrăcăminte adecvată
De asemenea, fiecare persoană trebuie să aibă în vedere faptul că trebuie să poarte îmbrăcăminte fotoprotectoare, cosmetice și dermatocosmetice cu factor de protecție. Ochelarii de soare cu lentile de ecran fotoprotector și umbrelele sunt de nelipsit, atunci când are loc expunerea la soare.
”Prin îmbrăcăminte fotoprotectoare, prin aplicarea unor produse cosmetice, dermatocosmetice cu factor de protecție. Prin purtarea unor ochelari de soare cu lentile de ecran fotoprotector, și umbrelă”, a menționat aceasta.
Evitați solarul
Deși multe persoane aleg varianta de a merge la solar pentru un bronz uniform, trebuie să ia în considerare faptul că există riscul de cancer de piele. Multe studii au indicat o creștere a riscului de melanom malign, carcinom spinocelular și carcinom bazocelular, din cauza radiațiilor ultraviolete atât de la soare, cât și de la solar.
Hidratare adecvată
Consumul de apă este vital, deoarece expunerea la soare poate duce la deshidratare rapidă. Astfel, pentru ca oamenii să prevină deshidratarea, este important să consume cât mai multe lichide, precum apă și băuturi sportive.
Protejați ochii
Ochii trebuie întotdeauna protejați, deoarece arsurile solare la nivelul globului ocular pot determina manifestări temporare și neplăcute precum senzația de nisip în ochi, nevoia de a clipi des, lăcrimarea, dificultatea de a suporta lumina puternică și inflamarea ochilor.
Supravegheați pielea
Cu toate astea, efectele negative ale razelor solare asupra pielii nu se vor vedea imediat, nici din punct de vedere al leziunilor de foto îmbătrânire, nici din punct de vedere al leziunilor pigmentare. Dacă pielea a căpătat un aspect roșiatic și au apărut senzații de usturime, înseamnă că au apărut arsuri solare și este recomandat ca oamenii să acționeze la nivelul pielii cât mai repede.
”Noi efectele nu le vedem imediat, nici din punct de vedere al leziunilor pigmentare, nici din punct de vedere al leziunilor de foto îmbătrânire. Expunerile acestea sunt cumulative și arsurile în primii 18 ani de viață, pentru că pielea este mult mai subțire și sensibilă, modifică ADN-ul celular. Aceste modificări, în 5, 10, 20 sau 30 de ani pot genera tumori cutanate.”, a încheiat ea.