Cristina Bălan și soțul ei, Gabriel Bălan, sunt părinții a trei copii adorabili. În afară de fetiță, cei doi au doi gemeni minunați, Matei și Toma, diagnosticați cu sindrom Down.
În cadrul unui interviu, Cristina Bălan a mărturisit că micuții nu știu că suferă de acest sindrom și a menționat și care este motivul pentru care a ales să țină totul secret.
Motivul pentru care Cristina Bălan nu le-a spus gemenilor ei că suferă de sindromul Down
Cristina Bălan a afirmat că gemenii lor fac terapii pe termen lung de la o vârstă fragedă. Nu au existat perioade fără cel puțin un tip de terapie adaptată nevoilor lor. Indiferent că este vorba de kinetoterapie, terapie ocupațională, logoterapie, hipoterapie sau escaladă, ei au fost mereu implicați într-un tip de terapie
„Gemenii noștri fac terapii pe termen lung de când erau mici. Nu am avut nicio perioadă în care să nu avem măcar un tip de terapie pentru ei. Fie că este kinetoterapie, terapie ocupațională, logoterapie, hipoterapie sau escaladă, mereu au făcut ceva. Fără aceste terapii nu putem vorbi despre progres. Ei au nevoie, pe partea cognitivă și motricitate, de ajutor. Cu terapiile potrivite se dezvoltă foarte frumos, ajungând să facă aproape orice. Sunt și dornici să facă tot ce facem noi”, a spus Cristina Bălan, pentru Viva.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Cristina Bălan a mai spus că copiii lor nu sunt conștienți de acest sindrom. Nu a simțit nevoia să le comunice acest aspect, deoarece nu dorea să-i facă să se simtă diferiți sau tratați altfel.
Interacțiunile lor cu oamenii din jur au decurs normal, fără a necesita explicații suplimentare.„Copiii noștri nu știu că au sindrom Down. Nu am simțit nevoia să le spun, mai bine zis nu m-a lăsat inima să le spun că ei sunt diferiți. Diferiți în ce sens? Nu sunt ființe umane? Nu am simțit nevoia să le spun ceva. Mai ales că interacțiunile lor de până acum cu oamenii din jur nu au necesitat explicații.
Ce a mai spus vedeta despre persoanele care suferă de acest sindrom
Vedeta a mai spus că există multe țări în care persoanele cu sindrom Down sunt perfect integrate și incluse în toate aspectele societății. Aceste persoane sunt prezente în diverse domenii precum cafenele, bănci, modelling sau showbiz, beneficiind de susținere și acceptare, ceea ce se resimte în atmosfera generală.
În țări ca Italia, oamenii nu manifestă reacții negative la vederea ochișorilor oblici și nu evită sau privesc intens aceste persoane.„Sunt multe țări unde persoanele cu SD sunt integrate perfect și incluse în toate aspectele societății. Fie că-i găsim în cafenele, bănci, modelling, showbiz, ei au avut parte de susținere, acceptare și acest lucru se simte. În țări ca Italia oamenii nu se strâmbă când văd ochișorii oblici. Nu se feresc ca de ciumă și nu se holbează intens. Nu știu dacă și voi ați observat, dar la nivel mondial există o tendință clară de promovare a oamenilor cu sindrom Down. În filme, reclame… Motivele sunt: numărul acestor persoane este destul de ridicat, oricâte teste și analize s-ar face în sarcină, tot se nasc bebeluși cu extra-cromozom. Astfel încât ce altceva e de făcut decât să acceptăm că ei există și că au și abilități nu doar dizabilitate? Și-apoi, mulți oameni cu sindrom sunt capabili să facă treabă bună, în multe domenii”, a mai spus Cristina.