Statul continuă să ofere sprijin persoanelor defavorizate, iar ironia este că primii care beneficiază de acest ajutor sunt oamenii care au muncit o viață întreagă și au contribuit la bugetul statului, dar primesc pensii derizorii.
Acesta este mesajul dimineții pentru pensionarii români cu pensii sub 2.000 de lei. Cuantumul banilor pe care îi vor primi în plus pensionarii care se încadrează în această categorie va fi virat direct pe cardurile lor.
Când intră pe card a doua tranșă din ajutorul acordat persanelor defavorizate
În anul 2023, guvernul român a introdus mai multe programe de ajutor social pentru a sprijini cetățenii vulnerabili din România.
Primul grup vizat este reprezentat de pensionarii care au muncit o viață întreagă și au contribuit la bugetul de stat, și ar fi trebuit să se poată susține pe picioarele lor.
Cine beneficiază de ajutor
Suma de 800 de lei, despre care se discută în prezent, a fost stabilită și reglementată prin Ordonanța de Urgență nr. 168/2022, și este destinată acordării unor sume unice defalcate în două plăți, pentru pensionarii cu pensii de până la 3000 de lei lunar.
Cuantumul ajutoarelor variază în funcție de nivelul pensiilor, astfel că sunt acordate sume pentru cei cu pensii de până în 1500 de lei, 2000 de lei și 3000 de lei.Pentru a fi eligibili pentru ajutorul stabilit conform OUG 168/2022, pensionarii trebuie să îndeplinească următoarele criterii de venituri:
-veniturile din indemnizaţia socială pentru pensionari acordată în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
6/2009; -veniturile din salarii şi asimilate salariilor, la nivelul lunii octombrie 2022, respectiv iulie 2023. -veniturile din pensii acordate în sistemul public de pensii, plătite în luna ianuarie 2023, respectiv octombrie 2023; -veniturile din pensii acordate în sistemele neintegrate sistemului public de pensii, plătite în luna ianuarie 2023, respectiv octombrie 2023; -veniturile din drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, cu următoarele excepții;indemnizațiile acordate în temeiul Legii nr. -341/2004 soţului supravieţuitor, copilului și părintelui eroului martir; -soţului supravieţuitor, copiilor şi părinţilor celui decedat în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987; -indemnizațiile, indemnizația de gratitudine și sporul
Se vor acorda ajutoare celor din categoriile menționate mai sus, având următoarele venituri:
-1.000 lei pentru persoanele ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
-800 lei pentru persoanele ale căror venituri lunare sunt cuprinse între 1.501
-600 lei pentru persoanele ale căror venituri lunare sunt cuprinse între 2.001 lei și 3.000 lei
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Persoanele care beneficiază de aceste ajutoare au primit deja jumătate din suma alocată în luna ianuarie 2023, iar restul va fi acordat în a doua rată în luna octombrie 2023.
Citește și: Ce pensie primește o femeie după 15 ani de cotizație. Diferența este de doar 5 procente