De la ce vârstă se dau copiii la fotbal. Când este momentul potrivit pentru terenul de joc

de la ce varsta se dau copii la fotbal
De la ce vârstă se dau copii la fotbal

Fotbalul este o adevărată pasiune pentru cei mici și nu numai. Insă știai de la ce vârstă sunt dați aceștia la fotbal?

Aflați în rândurile următoare, care este vârsta ideală pentru ca cel mic să fie pregătit pentru fotbal, dar și de la ce vârstă obișnuiesc părinții, în general să îi ducă pe aceștia la fotbal. În plus, descoperiți și dacă cei mici trebuie să fie neapărat pasionați, sau pot dezvolta această pasiune în timp.

 

Care este vârstă ideală pentru a începe jocul de fotbal 

Atunci când vine vorba despre vârsta ideală la care cei mici pot începe jocul de fotbal propriu-zis, se pare că în general, aceștia încep să joace fotbal încă de la vârsta de 6-12 ani, în ciuda faptului că instructorii și antrenorii de fotbal, recomandă o vârstă cât mai fragedă, astfel încât cel mic să se poată adapta nevoilor, iar evoluția să fie consecventă, dorind să obțină cât mai repede cu putință forma necesară în ceea ce privește meciurile și experiența de care va avea parte atunci când vine vorba despre funcționarea echipei, dar și a rolului său în ea.  

echipament fotbal copii
De la ce vârstă se dau copii la fotbal[Sursa foto: freepik]

 

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

De la ce vârstă obișnuiesc părinții să-i ducă pe cei mici la fotbal 

În ciuda faptului că vârsta recomandată de specialiști pentru a începe fotbal, în sport pentru cei mici, este cea de 6-12 ani, se pare că părinții obișnuiesc să-i ducă pe cei mici la un astfel de sport, încă de la vârsta de 4 ani. 

“Avem copii de mai toate vârstele, sunt cei mici care au o conducere ușoară printre jaloane și o finalizare simplă exact ce se face la aceste vârste și aici mă refer la vârste intre 4 și 7-8 ani”, a explicat Ovidiu Herea, antrenor secund Concordia Chiajna. 

regulament fotbal copii si juniori
De la ce vârstă se dau copii la fotbal[Sursa foto: freepik]

Citește și: Brioșe cu afine pentru copii. Bucurie în fiecare mușcătură!

 

Citește și: Helmut Duckadam, operat pe cord deschis la București! Care este starea lui de sănătate acum?- kanald.ro

Citește și: De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...- stirilekanald.ro

Fotbalul poate sa fie pasiune sau se poate dezvolta in timp 

Bineînțeles că există copii pasionați de acest sport, dar există și copii care dezvoltă această pasiune, odată cu trecerea timpului, iar dat fiind faptul că le place atât de mult acest sport, si

au șansa să evolueze mult mai repede, in ciuda faptului că poate nu au aptitudinile necesare, din prima oră de antrenament. 

“Sunt într-adevăr copii care sunt nativi care se vad de la primul antrenament atunci când intră pe teren că au calități pentru a putea ajunge fotbaliști, dar sunt și copii care evoluează foarte repede, chiar dacă nu o coordonare foarte buna sau o motricitate buna, putem lucra cu ei și ii putem aduce la un nivel foarte bun”, a

încheiat acesta. 

inscrieri fotbal copii
De la ce vârstă se dau copii la fotbal[Sursa foto: freepik]

Citește și: Meniul copilului în vacanță. Sfaturi pentru a menține echilibrul și diversitatea alimentației



Citește și:

Varice, tratament și prevenție

Brioșe cu afine pentru copii. Bucurie în fiecare mușcătură!

Imaginile au devenit virale! Maria Băsescu, în tinerețe! Aparițiile i-au lăsat pe toți fără cuvinte FOTO

Nelson Mondialu', afirmație șocantă după nunta fiului său: „Liana nu e nevasta mea”

Cu ce se ocupă cei doi copii ai Larisei Uță și ai lui Alin Oprea la Londra. Mai rar o asemenea educație: "Melissa nu mai poate să cânte..."

VIDEO Ce sume livra pe lună Alin Oprea în contul fostei sale partenere de viață, Larisa Uță. „Numele meu de cod era „Bancomatul.”

VIDEO | Cunoașterea dintre Robi și Teodora e pe cale să se termine?! „Dacă nu interveneau apropiații tăi...”. Aflați răspunsul în noul episod din „Casa iubirii” de vineri, 20 septembrie, de la 10:00 și 16:30, la Kanal D

Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon


Cookies