Ce trebuie să facă gospodinele pentru ca bulionul să se păstreze cât mai mult timp. Trucuri utile care îl împiedică să mucegăiască!

Ce trebuie să facă gospodinele pentru ca bulionul să se păstreze cât mai mult timp. Trucuri utile care îl împiedică să mucegăiască!
Ce trebuie să facă gospodinele pentru ca bulionul să se păstreze cât mai mult timp. Trucuri utile care îl împiedică să mucegăiască!

Află din rândurile următoare care sunt greșelile ce trebuie evitate pentru ca bulionul să nu mucegăiască.

Toamna se apropie cu pași repezi, iar odată cu acest anotimp, gospodinele își pregătesc de zor cămara cu provizii pentru iarnă. Printre gem, dulceață, zarzavat și murături, vedeta fiecărei cămară este fără doar și poate bulionul.

Acest preparat din roșii este foarte util pentru că poate fi folosit în diverse combinații și dă un gust aparte mâncării.

Cu toate acestea, deși modul de preparare este aparent unul destul de simplu, iar rețeta nu necesită prea multe ingrediente, gospodinele întâmpină o problemă atunci când vine vorba de procesul de conservare al acestuia.

Este vorba de acea floare, care se formează la suprafața bulionului. Faptul că preparatul mucegăiește nu este deloc plăcut pentru gospodine, care muncesc de zor pentru a-l păstra cât mai mult timp.

De aceea, pentru ca bulionul să țină cânt mai mult timp, trebuie să evităm anumite greșeli legate de prepararea și depozitarea sa. Descoperă din rândurile următoare care sunt acestea, dar și câteva sfaturi utile care vor împiedica procesul de mucegăire al bulionului.

De ce mucegăiește bulionul

Citește și: Greșeala pe care o fac gospodinele în procesul de depozitare al mâncării! Trebuie să evite acest lucru

Ce trebuie să facă gospodinele pentru ca bulionul să se păstreze cât mai mult timp. Trucuri utile care îl împiedică să mucegăiască!

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Cele mai frecvente greșeli care duc la formarea mucegaiului deasupra bulionului sunt legate de procesul de preparare al acestuia, dar și de modul în care îl depozităm.

De aceea, trebuie să ținem cont că bulionul trebuie depozitat în spații întunecate, ferite de razele soarelui.

De asemenea, imediat după ce bulionul a fost pus în sticle, acesta trebuie să stea într-un loc cald, acoperit cu prosoape. Bulionul trebuie să se răcească treptat, nu brusc. Dacă este răcit instantaneu, bulionul nu va avea un timp de păstrare îndelungat.

Mai mult decât atât, sticlele în care este pus bulionul trebuie spălate cu atenție și sterilizate bine înainte.

Acest proces se poate realiza fie prin opărirea lor cu apă fierbinte sau pot fi ținute la cuptor, pe o tavă metalică.

Trucuri utile pentru păstrarea bulionului cât mai mult timp

Citește și: Ce trebuie să facă femeile pentru ca pastele să nu se mai lipească de oală. Trucul util pe care fiecare gospodină trebuie să îl știe!

Ce trebuie să facă gospodinele pentru ca bulionul să se păstreze cât mai mult timp. Trucuri utile care îl împiedică să mucegăiască!

Citește și: Câți copii are, de fapt, Leonard Doroftei. Cu ce se ocupă aceștia și ce studii au făcut. Fiul cel mare a ajuns milionar- kanald.ro

Citește și: Elena a plecat de acasă și nu s-a mai întors! Femeia de 53 de ani din Vâlcea ar fi vrut să-și pună capăt zilelor- stirilekanald.ro

Roșiile sunt ingredientele de bază din procesul de preparare al bulionului. Tocmai de aceea, trebuie să ne asigurăm că ele nu sunt nici verzi, dar nici prea coapte sau zemoase. Dacă acestea au părți putrezite, mucegăite sau alterate trebuie tăiate, în caz contrar, bulionul de roșii va face mucegai și nu va rezista prea mult.

Un alt aspect important pentru ca bulionul să nu mai mucegăiască este sarea neiodată, specială pentru murături.

Dacă adăugați sare iodată, riscați ca acesta să nu se păstreze foarte mult și să prindă mucegai deasupra.

În bulion nu se adaugă zahăr sau conservant, în acest mod, el va rezista mai mult peste iarnă și nu va prinde mucegai.

Un alt truc este legat de uleiul de floarea-soarelui. Adăugați o lingură de ulei deasupra bulionului, după ce l-ați pus în sticle pentru a prelungi durata acestuia de valabilitate.



Citește și:

Pete roșii pe piele – cauze și opțiuni de tratament

Ce nu trebuie să pui niciodată în ciorbă. Greșeala pe care o fac multe gospodine!

Imaginile au devenit virale! Maria Băsescu, în tinerețe! Aparițiile i-au lăsat pe toți fără cuvinte FOTO

Nicola nu mai vrea să stea în casă cu copiii ei! Nici nepoții nu i-a mai văzut de câteva luni, iar acum s-a aflat de ce

Comemorarea lui Anton Pann: Spectacolul „Povestea vorbei” la 170 de ani de la dispariția sa

Alina Sorescu, replică acidă pentru Alex Ciucu: „Fetele au plâns...”

Teo Trandafir, despre conflictul dintre Zanni și Jador! Ce dezvăluiri a făcut prezentatoarea de la „Follow us!” despre Zanni, după ce l-a acuzat pe Jador de abuz în relația cu Oana Ciocan

O mămică a 4 copii a dispărut misterios în urmă cu 6 luni. Poliția a făcut acum o descoperire macabră, iar familia nu înțelege ce s-a întâmplat


Cookies