Mariana Moculescu nu s-a mai putut abține și a avut o reacție destul de acidă, după ce în ultimele săptămâni au tot apărut cazuri despre tinerii care abuză de consumul de stupefiante.
Fosta soție a lui Horia Moculescu a mărturisit sincer că și fiica ei Nidia a trecut printr-o experiență similară, atunci când era adolescentă și era încă la liceu. Vedeta a vrut să tragă un semnal de alarmă pentru părinții care se confruntă cu acest tip de situații.
Mariana Moculescu a vorbit despre consumul de stupefiante în rândul tinerilor
În ultimele luni, au avut loc destul de multe incidente care au ca factor principal consumul de stupefiante. Mariana Moculescu a simțit să își spună și ea părerea despre ceea ce se întâmplă, deoarece și fiica ei a avut parte de o perioadă ca aceasta, în liceu.
Vedeta nu este deloc de acord cu părinții care le permit tinerilor să consume substanțe interzise și care nu iau măsurile potrivite.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
„Părinții trebuie să se transforme în spioni, în mai ceva ca bodyguardul lui Whitney Houston, să întrebe în stânga și în dreapta, să le verifice anturajul, colegii de școală. Copiii trebuie să îi știe de jupâni pe părinți, să știe care le sunt limitele. Dacă văd că sunt tratați cu nepăsare, de către cei din casă, ei se duc și-și bagă în venă, căci știu că nu îi ceartă nimeni. Dacă, tu, ca părinte, nu te-ai impus, dacă nu îi mai tai din bonusuri sau din bani, ei vor face ce vor dori! Lipsa de implicare a părinților înseamnă să îi scapi din mână. Eu cred că educația e ca un tango argentinian în trei”, a declarat Mariana Moculescu pentru PlayTech.ro.
Vedeta îi critică pe părinții care nu iau măsuri
Se pare că, din punctul ei de vedere, părinții sunt principalii vinovați pentru copiii care ajung în asemenea situații. Din păcate, și ea s-a aflat în această situație și a făcut tot posibilul să își ajute fiica, motiv pentru care a dus-o pe tânără la dezintoxicare.
„Cum să nu știi? Păi, vine copilul acasă, nu mai e el. E pierdut în spațiu, o mamă își simte imediat copilul, după cum privește, cum se exprimă, cum gesticulează. Devine rău, nervos, pare că îl are pe dracu în el și tu zici că nu știai? Păi, cum să știi, dacă stai să spargi semințe în fața televizorului, la telenovele? Am auzit că unele mame le cumpără copiilor droguri, ca să îi calmeze, căci intră în sevraj și fac foarte urât.