Dana Săvuică a vorbit despre temerile și complexele pe care le avea în adolescență.
Dana Săvuică este una dintre cele mai cunoscute și apreciate femei de la noi din țară, care de-a lungul timpului a reușit să câștige simpatia publicului prin intermediul felului său de a fi, a talentului său și a frumuseții de care a dat dovadă. Blondina reușește și la vârsta de 53 de ani să întoarcă toate privirile atunci când pășește într-o încăpere, vârsta pentru ea fiind doar un număr.
Cu toate acestea, se pare că în trecut lucrurile au stat cu totul altfel. Chiar dacă a fost din totdeauna o femeie frumoasă, adolescența Danei Săvuică a fost marcată de temeri și de complexe în ceea ce privește aspectul său fizic.
Adolescența Danei Săvuică, marcată de temeri și complexe
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
În cadrul unui interviu, vedeta a povestit cât de critică a fost cu ea însăși în adolescență. Astfel, în loc să se simtă specială, fostul model avea o atitudine de critic cu propria sa persoană.
Odată cu trecerea timpului, Dana Săvuică a învățat să se aprecieze pe ea însăși și să privească toate potențialele defecte ca pe cele mai mari calități ale sale.„Complexe? Că eram prea înaltă, că aveam sâni, că aveam nasul mare. Nici nu mai știu! Dar, cu înaintarea în vârstă a venit și înțelepciunea și un fel de iubire de sine cultivată. Acum sunt foarte OK! Nici nu mai țin minte ce complexe aveam.
Uneori eram prea critică cu mine când mă uitam în oglindă, alteori făceam greșeala să mă compar cu alte fete, urmăream șabloanele: «Trebuie să fii într-un anumit fel, să te îmbraci într-un anumit fel, să te comporți într-un anumit fel!». Când credeam că sar din rând, în loc să mă consider specială și unică, consideram că fac ceva greșit! Acum nu, nu am niciun complex! Chiar dacă aș avea, știu să îl îmbrac într-o formă în care să devină o calitate.”