Elixirul longevității regale. Analiza detaliată a obiceiurilor de viață ale Reginei Elisabeta II

secrete regina elisabeta
Secretele Reginei Elisabeta pentru longevitate

Regina Elisabeta a fost, este și va rămâne întotdeauna apreciată de întreaga lume. Însă știați care au fost secretele acesteia în ceea ce privește longevitatea? 

Aflați din rândurile următoare care sunt mai exact secretele Reginei Elisabeta, atunci când vine vorba despre longevitate. 

 

Sfatul reginei despre o piele frumoasă 

Unul dintre secretele Reginei Elisabeta atunci când vine vorba despre longevitate, face referire și la pielea sa extrem de frumoasă. De-a lungul anilor, pielea Reginei a reușit să rămână remarcabil de rezistentă, aceasta având grijă întotdeauna să nu se expună prea mult la razele directe ale soarelui, aspect pe care îl făcea și avea grijă de el în mod

conștient, iar și atunci când își petrecea timpul său liber în public, aparițiile sale erau întotdeauna bazate pe măsuri de precauție în ceea ce privește protecția pentru efectele potențiale dăunătoare ale soarelui asupra pielii sale, ceea ce bineînțeles că a contribuit la aspectul său frumos al pielii, fiind dovedit științific faptul că 80% dintre riduri și pete, sunt atribuite de impactul dăunător al razelor UV. 

Citește și: De ce Regele Charles și Regina Consortă Camilla nu dorm împreună? S-a aflat acum adevăratul motiv!

Secretele Reginei Elisabeta pentru longevitate[Sursa foto: Shutterstock]

Citește și: Secretul Regelui Charles pentru o viață mai lungă. Ce consumă în mod constant fiul Reginei Elisabeta a II-a

Rutina de exerciții a Reginei 

În ciuda faptului că vorbim totuși despre Regina Elisabeta, se pare că și aceasta avea o rutină de exerciții pe care o respecta zilnic. În ciuda faptului că majoritatea persoanelor au tendința să creadă faptul că trebuie neapărat să respecți un regim de fitness cu strictețe, Regina Elisabeta obișnuia să fie adepta exercițiilor sensibile, cu alte cuvinte, acesteia îi plăcea să

meargă la călărie, să facă plimbări lungi în aer liber, și multe alte activități care îi făceau o deosebită plăcere. Aceasta nu a avut niciodată o rutină de antrenament intensă, însă niciodată nu s-a dat în lături de la exercițiile sale fizice, mersul pe jos și plimbările. Astfel, în cadrul unui studiu recent din Spania, a fost descoperit faptul că mersul pe jos, și făcând 10.000 de pași pe zi, ar putea reduce considerabil riscul de demență cu mult, fiind potrivit chiar și 4000 de pași pe zi, rezultatele fiind pe măsură, existând și un risc scăzut de a dezvolta cancer
și boli cardiovasculare. De asemenea, dat fiind faptul că aceasta obișnuia să merg la călărie, a ajutat o și pentru a scădea nivelul de cortizol, tensiunea arterială și gestionarea propice a stresului, acesta fiind un hormon steroid care este produs de cele 2 glande suprarenale, poziționate deasupra fiecărui rinichi în momentul în care intervine starea de stres. 

secrete regale pentru longevitate
Secretele Reginei Elisabeta pentru longevitate[Sursa foto: freepik]

 

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Ce a mâncat Regina Elisabeta? 

Atunci când vine vorba despre alimentația Reginei Elisabeta, s-a putut observa faptul că a reușit să rămână constantă în ceea ce privește greutatea, de-a lungul anilor, însă cu toate acestea se pare că Regina Elisabeta mânca absolut orice, însă cu moderație, acesta fiind și unul dintre secretele sale alimentare. Aceasta nu s-a complicat niciodată cu mâncăruri sofisticate, preferând întotdeauna pe cele simple, mesele sale fiind întotdeauna bogate în proteine, dar sărace în carbohidrați. 

Micul dejun al Reginei 

La micul dejun, Regina Elisabeta își începea dimineața cu o ceașcă de ceai, fără lapte sau zahăr, dar nu orice ceai. Era vorba în special de ceaiul bergamot, fiind alcătuit din combinarea ceaiului negru, cu un extract de portocală, ceai care era extrem de benefic pentru sănătatea sa. Este cunoscut deja faptul că ceaiul negru este cel bogat în diverse proprietăți antioxidante, regăsite totodată și în ceaiul verde.

De asemenea, ceaiul negru a fost asociat întotdeauna cu scăderea tensiunii arteriale, în timp ce produsele cu bergamotă scad nivelurile de colesterol, fiind extrem de benefice și împotriva inflamațiilor asociate cu problemele digestive. De asemenea, și apa caldă ajută la longevitate, la trezirea metabolismului, astfel organismul activând capacitățile corpului de ardere a grăsimilor, aceasta ameliorând totodată și congestia nazală, dar și durerea de cap, în cele din urma îmbunătățind digestia și ajutând la eliminarea deșeurilor acumulate peste noapte, la problemele de constipație, transpirație și detoxifiere. 

alimente bune pentru o viata lunga
Secretele Reginei Elisabeta pentru longevitate[Sursa foto: freepik]

Prânzul Reginei 

Atunci când vine vorba despre prânzul Reginei Elisabeta, așa cum am menționat anterior, aceasta nu prefera mesele principale să fie extrem de pretențioase, consumând deseori, pește și legume la grătar, sau o salată de pui, fără să adauge arome puternice precum usturoi și diverse condimente. De asemenea, Regina Elisabeta obișnuia să nu consume alimente care conțin amidon, și a exclus total cartofii, orezul, și chiar și pastele. 

Secretele Reginei Elisabeta pentru longevitate[Sursa foto: freepik]

Al treilea fel de mâncare al Reginei Elisabeta 

În ceea ce privește un al 3-lea fel de mâncare preferat de Regina Elisabeta, se pare că este vorba despre pește. Indiferent că este vorba despre păstrăv, somon afumat, sau chiar și macrou, aceasta obișnuia să îl consume înăbușit, la grătar, numai în modalități cât mai sănătoase cu putință, la care a adăugat și un pat de spanac sau dovlecei, legume bogate în proteine sănătoase, slabe totodată, dar întotdeauna proaspete. Aceste tipuri de pește sunt din totdeauna surse excelente de proteine, de care corpul nostru are nevoie întotdeauna pentru a-și construi mușchii, oasele, dar și întreg mecanismul, iar odată consumate frecvent, se va reduce considerabil și riscul apariției bolii Alzheimer. Astfel, pentru a vă bucura de un fel de mâncare extrem de sănătos, dar totodată și principal, puteți găti peștele copt la grătar sau la abur. 

Secretele Reginei Elisabeta pentru longevitate[Sursa foto: freepik]

Ce a mâncat Regina după ceaiul de după-amiază 

Odată degustat și ceaiul de după amiază, ceai care conține flavonoide sau fitonutrienți pigmentați vegetali bogați, care sunt responsabili pentru menținerea nivelului de colesterol sub control, reducând totodată și riscurile afecțiunilor legate de inimă, dar și la reglarea fluxului sangvin, Regina Elisabeta obișnuia să consume sandvișuri, dar și prăjituri de dimensiuni mici. Aceasta alege întotdeauna prăjiturile cele mai mici de pe farfurie, fără să taie zaharurile sau carbohidrații din organismul său, ci doar avea sub control porțiile mici atât de mâncare cât și de dulciuri. 

Citește și: Câți copii are, de fapt, Leonard Doroftei. Cu ce se ocupă aceștia și ce studii au făcut. Fiul cel mare a ajuns milionar- kanald.ro

Citește și: Elena a plecat de acasă și nu s-a mai întors! Femeia de 53 de ani din Vâlcea ar fi vrut să-și pună capăt zilelor- stirilekanald.ro

Secretele Reginei Elisabeta pentru longevitate[Sursa foto: freepik]

Al patrulea fel de mâncare al Reginei Elisabeta 

Pentru că tot a venit vorba despre dulciuri, Regina Elisabeta a fost din totdeauna o iubitoare de ciocolată, în special de ciocolata neagră, dat fiind faptul că nu este nici atât de dulce, însă este bogată în antioxidanți puternici care pot ajuta la reducerea inflamației, dar și la susținerea sănătății inimii. 

Secretele Reginei Elisabeta pentru longevitate[Sursa foto: freepik]

Cina Reginei 

Atunci când vine vorba despre cina Reginei Elisabeta, aceasta obișnuia să se bucure de o carne preparată special pentru ea, de miel, de vită, sau chiar și de oaie. Astfel, aceasta prefera să consume o friptură din file de carne de vită și carne de căprioară, care era servită într-un sos de cremă de ciuperci și whisky. Cu toate acestea, indiferent de tipul de carne ales de aceasta, obișnuia să îl consume bine făcut, niciodată mediu sau rar. Conform studiilor, a fost dovedit faptul că persoanele mai în vârstă, obișnuiesc să nu consume suficiente proteine pentru organismul lor, astfel încât nu primesc cantitatea zilnică recomandată, ceea ce înseamnă că ar trebui să consume o proteină de înaltă calitate, de 5 ori pe săptămână, astfel încât să fie sporită activitatea de la densitatea de nutrienți pe care o conțin. Astfel, întotdeauna va exista în preferințele acestora, carnea de vită slabă, fiind una de înaltă calitate, iar bineînțeles că această bucată de carne era preferat întotdeauna de către Regina Elisabeta să fie consumată alături de legume sau fructe. 

Secretele Reginei Elisabeta pentru longevitate[Sursa foto: freepik]

Ultimul secret al Reginei pentru longevitate 

Nu în ultimul rând, există și un ultim secret al Reginei Elisabeta în ceea ce privește longevitatea, mai exact, faptul că aceasta și-a trăit întotdeauna o viață cu scop, concentrată fiind întotdeauna în jurul datoriei și serviciului său față de națiune, îndeplinind îndatoririle oficiale până în anii ‘90. Ideea principală aici ține de fapt, de faptul că, a fost dovedit faptul că, în momentul în care există un scop în viață, te vei simți automat și mai bine fizic, dar și mental, fiind foarte important pentru sănătate, în special pe măsură ce înaintăm în vârstă. 

secrete regina elisabeta penru longevitate
Secretele Reginei Elisabeta pentru longevitate[Sursa foto: shutterstock]



Citește și:

Rețete dietetice cu ciuperci

Secretul Regelui Charles pentru o viață mai lungă. Ce consumă în mod constant fiul Reginei Elisabeta a II-a

Imaginile au devenit virale! Maria Băsescu, în tinerețe! Aparițiile i-au lăsat pe toți fără cuvinte FOTO

Nicola nu mai vrea să stea în casă cu copiii ei! Nici nepoții nu i-a mai văzut de câteva luni, iar acum s-a aflat de ce

Comemorarea lui Anton Pann: Spectacolul „Povestea vorbei” la 170 de ani de la dispariția sa

Alina Sorescu, replică acidă pentru Alex Ciucu: „Fetele au plâns...”

Teo Trandafir, despre conflictul dintre Zanni și Jador! Ce dezvăluiri a făcut prezentatoarea de la „Follow us!” despre Zanni, după ce l-a acuzat pe Jador de abuz în relația cu Oana Ciocan

O mămică a 4 copii a dispărut misterios în urmă cu 6 luni. Poliția a făcut acum o descoperire macabră, iar familia nu înțelege ce s-a întâmplat


Cookies