Ioana Ginghină și-a deschis sufletul și a povestit ce făcea pentru a-și salva căsnicia.
Ioana Ginghină este printre cele mai cunoscute actrițe din țară, iar atunci când nu este prezentă pe scenă, poate fi urmărită în serialele TV.
Ioana Ginghină a povestit, în cadrul unui podcast realizat de Cătălin Măruță, cum a încercat, timp de jumătate de an, să își salveze căsnicia.
„A zis că este nefericit, iar eu atunci am încercat să îl fac fericit.” Ioana Ginghină a încercat jumătate de an să își salveze căsnicia
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Ioana Ginghină a povestit, în cadrul aceluiași interviu, că a avut patru relații importante în viața ei, iar două dintre ele au dus-o în fața altarului.
Relația cu tatăl fetiței lor, de 12 ani, s-a sfârșit după ce a încercat, timp de jumătate de an, să o salveze și să îi facă surprize soțului atunci când venea acasă.
„Am început să încerc să îl fac fericit. Adică el nu a zis că pleacă mâine, a zis că este nefericit, iar eu atunci am încercat să îl fac fericit.
Am început să mă îmbrac mai frumos. Și așa, dacă mă vezi îmbrăcată prin casă zici că sunt o zână, acum sunt și mai și. Cu pantofi cu toc, mai aveam și pene, voiam să fac să îl aștept cu surprize, nu mai știam ce să îi fac.
Și am făcut asta aproape jumate de an. Veneau și sărbătorile și voiam să nu simtă Ruxi nimic.”, a povestit Ioana Ginghină.
„Deja mergeam la psiholog.” Ioana Ginghină, despre despărțirea de fostul soț
Ioana Ginghină a povestit cum, timp de jumătate de an, a încercat să îi facă pe plac soțului, să își schimbe stilul vestimentar și să îi facă surprize fostului soț, pentru ca monotonia să dispară, iar fiica lor să nu simtă nimic, mai ales în perioada sărbătorilor.
Cu toate acestea, imediat după sărbători, actrița s-a hotărât să pună stop și a recunoscut că mergea la psiholog pentru a reuși să se desprindă mai ușor de ceea ce urma să se întâmple.
„Tot după sărbători, nu mergea și atunci am zis gata, cred că am făcut destul. Deja mergeam la psiholog și lucram să pot să mă desprind cât mai curat posibil. Noi inițial, ne-am dus împreună la psiholog.”, a mai povestit Ioana Ginghină.