Adela Popescu a dezvăluit în mediul online ce se întâmplă în familia sa, în ultima perioadă.
Viața cu 3 copii nu este deloc una ușoară, iar Adela Popescu a învățat acest lucru pe propria sa piele. Vedeta a întemeiat alături de Radu Vâlcan o familie frumoasă, aducând pe lume 3 băieți de vârste foarte apropiate. Cu toate că îi place foarte mult să fie în postura de mamă, vedeta se confruntă din când în când cu anumite provocări.
Adela Popescu, noi provocări în rolul de mamă
Soția lui Radu Vâlcan a împărtășit recent pe rețelele de socializare provocările noi cu care se confruntă în rolul de mamă. În timp ce unul dintre cei trei copii ai săi are probleme de sănătate, celălalt, care până acum era cel mai cuminte, traversează o perioadă în care nu încetează să facă tot felul de năzbâtii. Astfel, vedeta și soțul său sunt nevoiți să se confrunte cu aceste noi încercări.
„ Toată noaptea Adrian a făcut febră, așa că m-am trezit când aș fi vrut să mă culc. Alexandru e într-o perioadă foarte ciudată. În sensul că ne provoacă enorm, deși el a fost până acum copilul model. Nu știu exact ce să spun că se întâmplă. Pe scurt, dimineața nu a fost cea mai reușită .”, a scris Adela Popescu, pe pagina personală de Instagram.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Adela Popescu a vorbit despre întoarcerea pe micile ecrane
De când a adus pe lume cel de-al treilea copil, Adela Popescu a luat o pauză de la televiziune pentru a se putea ocupa de creșterea băieților săi.
Reporter: „Te întorci tot la (nr. postul de televiziune de la care și-a luat pauză)?”
Adela Popescu: „În principiu da.”
Reporter: „Te gândești să fie un proiect pe partea de divertisment sau pe partea de seriale?”
Adela Popescu: „Divertisment. Am discutat și pentru niște seriale, dar cred că divertisment va rămâne.”
Reporter: „Serialul implică totuși multe ore de filmare.”
Adela Popescu: „ Da, eu știu foarte bine. Dacă îmi spui acum: „Uite, o să facem un program foarte clar!” Ok, nu-mi spune că știu. Serialul înseamnă o echipă de mulți oameni și tu nu poți să-ți impui programul, că nu e drept. Trebuie să fii la dispoziția oamenilor, adică de când ai început și până s-a sfârșit proiectul trebuie să fii disponibil oricând și încă nu pot să fac asta.”, a declarat Adela Popescu, conform Playtech.