Duminică, de la ora 14:30, la “Asta-i România!”, Uitați de oameni, dar nu de Dumnezeu

Duminică, de la ora 14:30, la “Asta-i România!”,  Uitați de oameni, dar nu de Dumnezeu
Duminică, de la ora 14:30, la “Asta-i România!”, Uitați de oameni, dar nu de Dumnezeu

Emisiunea de reportaje “Asta-i România!” ne propune să urmărim, duminica aceasta, de la ora 14:30, la Kanal D, povestea tulburătoare a unei familii sărmane, o mama și cei cinci copii ai săi, care se zbat, zi de zi, ca să trăiască.

Alături de echipa emisiunii “Asta-i România!” ajungem în apropiere de Constanța, acolo unde vom întâlni cinci copii frumoși, care încearcă să supraviețuiască, alături de mama lor, într-un loc care arată ca un ghetou. Micuții îngheață în bordeiul lor improvizat, după ce furtuna le-a rupt acoperișul, iar mama, o constănțeancă, atât de săracă încât n-a văzut niciodată marea, nu mai știe cum să le astâmpere foamea.

Într-o astfel de bojdeucă din petice adunate vom întâlni cinci copii cu stomacul gol și chipul plin de frumusețe, adunați în jurul centrului universului lor, mama.

Copiii, cu vârste cuprinse între 4 luni și 8 ani, nu pot să înțeleagă ce li se întâmplă, iar pentru ei toți, mama se roagă ca să aibă măcar o felie de pâine să le astâmpere foamea.

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Această familie a trecut peste ultimele ierni fără sobă și recent abia au primit una, de la un preot cu inimă mare, semn că Dumnezeu îi iubește și nu-i va lăsa.

Tot în ediția de duminică “Asta-i România!”, vom cunoaște povestea impresionantă a celui mai bătrân om din satul Măguri, Cluj, pe numele sau Roba Gavrilă, care a adunat ani de viață câte file într-o carte de istorie. Bătrânul este o adevărată poveste; a trecut prin cei 93 de ani de viață ai săi cu greu, a cunoscut amarul, foametea, sărăcia, dar toate astea parcă l-au întărit și n-a știut ce e boala, spitalul și nici n-a ajuns la doctor.

Nu ratați duminica aceasta, o ediție impresionantă “Asta-i România!”, emisiune prezentată de Mihai Ghiță, numai la Kanal D.



Citește și:

Rețete dietetice cu ciuperci

4 modele de saboți ortopedici care nu se vor demoda niciodată

Imaginile au devenit virale! Maria Băsescu, în tinerețe! Aparițiile i-au lăsat pe toți fără cuvinte FOTO

Nelson Mondialu', afirmație șocantă după nunta fiului său: „Liana nu e nevasta mea”

Adriana Iliescu a dezvăluit ce pensie are la 86 de ani după o viață dedicată învățământului: ”Nu ne plângem”

Horoscop 23 septembrie 2024. O zodie primește laude la locul de muncă!

Cine este actorul care dă viață personajului principal Serhan Soysalan, din noul serial „Inimă rebelă”. Publicul l-a cunoscut deja pe Yurdaer Okur în producția „Secrete de familie”, în care a jucat rolul Procurorului Turgut Ali

Sicriul Anei Maria Vasiliu a ajuns acasă! Familia, răpusă de durere


Cookies