Gabriela Cristea a împărtășit în mediul online o serie de trucuri de frumusețe.
Gabriela Cristea este foarte activă pe rețelele de socializare, acolo unde păstrează legătura cu urmăritorii săi din mediul online. Vedeta postează adesea imagini și filmulețe cu activitățile sale zilnice alături de familia sa, cu rețetele pe care le gătește, dar și alte lucruri utile pentru urmăritorii săi. De data aceasta, prezentatoarea a împărtășit în mediul online câteva trucuri de frumusețe la care apelează atunci când vrea să aibă un aspect impecabil.
Cum își coafează Gabriela Cristea părul
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Gabriela Cristea se poate lăuda cu o podoabă capilară demnă de reclamele la șampon. Cu toate acestea, deși ne-am fi așteptat ca pentru îngrijirea părului său să aibă un întreg ritual, vedeta a mărturisit că nu folosește foarte multe produse, ci doar un șampon pentru păr vopsit și balsam pe păr.
Ulterior, după ce își usucă părul, pentru mai mult volum îl prinde în coc până ce ajunge să îl coafeze.
De asemenea, atunci când vrea să își facă bucle, nu le desface până în momentul în care trebuie să apară la evenimentul dorit, astfel încât să le păstreze aspectul impecabil.„ Am început cu un spălat pe păr. Deseori m-ați întrebat ce șampon folosesc. Nu folosesc mereu aceleași produse, dar mă spăl cu șampon pentru păr colorat și folosesc și balsam. Eu vă recomand să folosiți o protecție termică atunci când vă uscați părul și vi-l coafați. Eu nu folosesc pentru că mi se pare că îmi îngrașă părul. Îl strâng bine de tot în vârful capului pentru că asta o să-i confere și volum. Mai am de făcut doar niște bucle. De desfăcut, le desfac de abia diseară când mă duc la emisiune, ca să arate impecabil .”, a povestit Gabriela Cristea pe Facebook.
Gabriela Cristea, truc util pentru curățarea burețelului de machiaj
În ceea ce privește aplicarea fondului de ten, prezentatoarea TV a dezvăluit că folosește o cremă hidratantă pe post de bază de machiaj.
„ Eu nu folosesc bază de machiaj, ci folosesc o cremă. Pentru aplicarea fondului de ten folosesc întotdeauna un burețel. Îl spăl întotdeauna înainte să îl folosesc și îl storc bine de apă. Îl spăl cu o bucată de săpun pentru că dacă-l spălați cu săpun lichid nu se spală așa bine .”, a explicat soția lui Tavi Clonda.