“Tărâmuri nelegiuite” - premiera în această seară, de la ora 20:00, la Kanal D

“Tărâmuri nelegiuite” - premiera în această seară, de la ora 20:00, la  Kanal D
“Tărâmuri nelegiuite” - premiera în această seară, de la ora 20:00, la Kanal D

Kanal D vine în întâmpinarea fanilor serialelor turceşti cu o nouă producţie impresionantă, “Tărâmuri nelegiuite”, o poveste dramatică despre sacrificii, iubire, alegeri dificile, ce readuce în faţa telespectatorilor actori îndrăgiţi de publicul român.

Ugur Gunes, chipeşul şi talentatul actor turc pe care telespectatorii l-au îndrăgit deja urmărindu-l în serialul “Mă numesc Zuleyha”, revine în casele românilor, prin intermediul noului serial, “Tărâmuri nelegiuite”, de data aceasta interpretând un nou rol impresionant, cel al lui Davut, personajul central al producţiei.

O nouă provocare apare când realizează că femeia de care se îndrăgosteste, Gulfem (Esra Bilgic), este fiica lui Malik, omul pe care îl consideră vinovat de moartea tatălui său.

Ce vedem în această seară, în primul episod al producției

În episodul din această seară îi cunoaștem pe Davut și familia sa; cu toții lucrează la mina lui Malik. Davut, frații săi și tatăl lor muncesc neîncetat ca să asigure traiul zilnic al întregii familii însă cu banii puțini pe care îi primesc, existența le este destul de grea.

â

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Davut, frații săi și tatăl sunt pleacă la muncă, lucrând în tura de noapte, iar vremea neprielnică pune viețile lucrătorilor în pericol. Davut avertizează că se va petrece o catastrofă dacă nu sunt scoși imediat din mină, iar Malik află că tavanul este pe cale să se prăbușească peste cei care lucrează acolo.

Proprietarul minei ignoră cu desăvârșire avertismentul angajatului său și chiar ia în derâdere pericolul iminent, ordonând ca porțile minei să fie închise, ca oamenii să nu poată ieși.

Calvarul se dezlănțuie în Zonguldak iar momentele teribile acaparează întreaga regiune…

Nu rataţi, în această seară, de la ora 20:00, la Kanal D, premiera unei povesti captivante, “Tărâmuri nelegiuite”, o producţie care va cuceri fanii celor mai bune seriale turcești din România. Noul serial va putea fi urmărit de luni până joi, de la ora 20:00, la Kanal D.



Citește și:

Pete roșii pe piele – cauze și opțiuni de tratament

Ce lipsuri a avut Mirabela Dauer în copilărie. De ce mama și tatăl său nu au participat mai des la spectacolele sale? "Mama mea a venit de două ori în viața mea, tata niciodată!"

Imaginile au devenit virale! Maria Băsescu, în tinerețe! Aparițiile i-au lăsat pe toți fără cuvinte FOTO

Nicola nu mai vrea să stea în casă cu copiii ei! Nici nepoții nu i-a mai văzut de câteva luni, iar acum s-a aflat de ce

Filmul crimei din Bacău, în cazul fetei de 18 ani ucise de un vecin în timp ce încerca să-și salveze frățiorii mai mici

Alina Sorescu, replică acidă pentru Alex Ciucu: „Fetele au plâns...”

Oana Ciocan, primele declarații despre relația cu Jador: "E foarte trist!" Care este, de fapt, adevăratul motivul pentru care s-au despărțit?

Un om amărât, nu merita să-l împuște pentru o căruță cu lemne" Românul împușcat în cap de polițiștii bulgari se zbate între viață și moarte


Cookies