Sofia Vicoveanca a dezvăluit secretul unui ten de invidiat la 82 de ani.
Sofia Vicoveanca, una dintre cele mai cunoscute și apreciate interprete de muzică populară de la noi din țară, a reușit până la vârsta de 82 de ani să se mențină într-o formă de invidiat. Artista, nu numai că are o voce senzațională și o siluetă de invidiat, dar a reușit și să sfideze trecerea timpului, astfel încât, tenul său arată cel puțin cu 20 de ani mai tânăr.
Mai mult decât atât, Sofia Vicoveanca nici nu vrea să audă de intervenții estetice, astfel, mediul estetician nu este o soluție atunci când vine vorba de îngrijirea tenului. În cadrul unui interviu, interpreta de muzică populară a dezvăluit cum reușește să își mențină tenul tânăr.
Sofia Vicoveanca, secretul unui ten perfect, la 82 de ani
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Artista a mărturisit că este ajutată de moștenirea genetică, dar are și anumite reguli stricte de la care nu se abate indiferent de situație.
„ Nu mi-am făcut niciodată intervenții estetice. M-ar bate Dumnezeu să intervin la chipul meu! Am poate și o genă mai bună, de la părinți, folosesc și măști naturiste, dorm, mănânc bine, am grijă de mine, duc un stil de viață sănătos. În plus, mă machiez doar la evenimente, în rest, ies nemachiată pe stradă, nu-mi încarc tenul. ”, a spus Sofia Vicoveanca, potrivit Playtech.ro.
Sofia Vicoveanca, prestație live la 82 de ani
Și atunci când vine vorba de vocea ei superbă, artista a avut grijă să o păstreze. De aceea, chiar și la vârsta de 82 de ani, Sofia Vicoveanca apare cântând live la fiecare spectacol al său.
„La 82 de ani, încă mai cânt live, timp de o oră, și încă foarte bine, nu fac playback, chiar dacă uneori sunt și mari emoții. Sunt și zile în care poate că nu ești în cea mai bună formă vocală, ca solist, dar cei din sală nu trebuie să știe nimic despre starea ta.
Nu ai voie tu, ca artist, să le strici momentul, trebuie să fie totul perfect!”, a spus artista, conform aceleiași surse.