În ciuda faptului că sunt puțin greu de introdus în alimentație, semințele de in au nenumărate beneficii. Însă știați care sunt acestea?
Aflați din rândurile următoare, care sunt cele 8 motive pentru care ar trebui să consumați semințe de in, zilnic.
Ajută la combaterea colesterolului
In primul și în primul rând, semințele de in sunt cele care ne ajută să combatem colesterolul. Este cunoscut deja faptul că, colesterolul este inamicul numărul unu al unei inimi sănătoase, dat fiind faptul că o acumulare dăunătoare de colesterol în artere poate să devină extrem de periculoasă de a lungul timpului, ducând chiar și la apariția atacurilor de cord.
Citește și: 30 de alimente de inclus în dieta ta pentru o piele strălucitoare
Ajută la pierderea în greutate
Pe lângă faptul că semințele de in ajută să combatem colesterolul, acestea ne ajută să pierdem și în greutate. De asemenea, acestea, odată introduse în alimentația noastră zilnică sau din ce în ce mai des, vor ajuta și persoanele care încearcă să își gestioneze greutatea, dat fiind faptul că semințele de in se pot găsi și ca ingrediente în tabletele din fibre de in, care, cu acordul medicului, vor duce la reducerea apetitului general și a senzației de foame.
În plus, fibrele solubile din semințele de in ajută la încetinirea procesului de digestie, ceea ce vă va determina să aveți gustări mult mai rare, aportul de calorii să fie redus, iar în cele din urmă să pierdeți în greutate. Astfel, semințele de in ajută la pierderea în greutate prin intermediul scăderii indicelui de masă corporală, a greutății corporale, dar și a grăsimii abdominale.Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Ajută la scăderea tensiunii arteriale
Semințele de in pot aduce beneficii și pentru persoanele care își doresc ca tensiunea arterială să scadă și să se afle în limitele potrivite. Acestea sunt foarte eficiente în acest sens, chiar și pudra de semințe de in poate ajuta la atenuarea valorilor superioare și mai mici ale tensiunii arteriale. Astfel, odată cu ajutorul venit în acest sens, va scădea și apariția bolilor cardiovasculare și altor probleme legate de inimă.
Ajută persoanele care suferă de diabet
Pe lângă faptul că ajută persoanele care își doresc să piardă în greutate, semințele de in, consumate zilnic, vor ajuta și persoanele care suferă de diabet. Tot datorită lignanilor, regăsiți în semințele de in, aceștia vor ajuta să scadă și nivelul colesterolului, și vor menține totodată nivelul de zahăr din sânge, optim, în cele din urmă reducând riscul de afecțiuni cronice, precum diabetul.
A fost dovedit faptul că, persoanele care de-a lungul timpului au consumat semințe de in, au avut niveluri mai scăzute de glucoză și o sensibilitate mai mare la insulină. Prin urmare, un prim motiv de a implica mai des semințele de in în alimentație este legat de eficiența pe care o au în controlul nivelului de zahăr din sânge, datorită fibrelor solubile prezente în acestea. Așadar, dat fiind faptul că fibrele solubile încetinesc cantitatea de zahăr absorbită în sânge, scade automat și nivelul zahărului aflat în sânge, aspect extrem de util pentru persoanele care suferă deja de diabet de tip II. Se recomandă totuși ca acestea să fie consumate măcinate sau chiar sub formă de ulei de semințe de in.Oferă protecție împotriva cancerului
Tot semințele de in sunt cele care ne oferă și protecție împotriva apariției cancerului. Acest aspect are legătură în special cu faptul că semințele de in conțin acizi grași omega-3, care împiedică răspândirea diferitelor tipuri de celule canceroase în organismul nostru, dar totodată împiedică și provocarea unei tumori. Tot datorită lignanilor, semințele de in ne pot ajuta să încetinim orice formă de cancer aflată în corp, prevenind astfel formarea vaselor de sânge. De asemenea, de menționat este și faptul că, cu un consum regulat de semințe de in, se poate reduce totodată și șansa de apariție a cancerului de sân, după menopauză.
Îmbunătățește sănătatea digestivă
Semințele de in pot îmbunătăți și sănătatea digestivă, acestea promovând acest aspect datorită conținutului ridicat de fibre insolubile, care nu se dizolvă în apă, însă în schimb, rămân în organismul nostru, în sistemul digestiv. De asemenea, acestea pot ajuta și la o mișcare regulată a intestinului, și pot îndepărta constipația și diareea, pentru o stare mult mai bună, generală.
Utile și pentru persoanele cu artrită
Semințele de in sunt foarte utile și pentru persoanele care au artrită, ajutând la scăderea durerilor articulațiilor. Astfel, odată ce le vom mai introduce mai des în alimentația noastră, acestea pot vindeca orice rigiditate resimțită, în special atunci când vine vorba despre aceste persoane. Pentru a își ameliora simptomele, semințele de in sunt consumate tot mai des și persoanele care suferă de lupus și artrită reumatoidă. Nu se recomandă să consumați o lingură de semințe de in măcinate pe zi, pentru că acestea să-și facă cu adevărat efectul. De menționat este și faptul că, în ceea ce privește persoanele care consumă în mod frecvent ulei de semințe de in, ar trebui să consume separat între 1-3 linguri de semințe de in măcinate zilnic.
Sunt extrem de hrănitoare
Nu în ultimul rând, semințele de in sunt extrem de hrănitoare pentru organismul nostru, pe lângă toate beneficiile enumerate până în acest moment. Acestea dețin în compoziția lor diferite tipuri de vitamine și minerale importante pentru organismul nostru, iar chiar dacă decideți să consumați o singură porție pe zi, această poziție vă va oferi organismului cantitatea propice de proteine, acizi grași omega-3 și fibre, necesari organismului. În plus, cu această porție consumată de semințe de in, corpul va primi și 10% din tiamina de care are nevoie în mod uzual, și tot 10% din cupru, mangan și magneziu necesar zilnic, pe scurt, semințele de in sunt extrem de benefice pentru sănătate.
Te invităm şi mâine, pe kfetele.ro, pentru a descoperi cele mai noi și utile sfaturi și recomandări de la specialiști în domeniul sănătății, frumuseții și stilului de viață.