Află din rândurile următoare cum să îți faci propriul gel de păr cu doar două ingrediente.
Fiecare dintre noi are anumite produse de îngrijire a părului preferate, pe care le folosește mereu, fie că vorbim despre produse de bază pentru îngrijire a părului sau produse de styling. Gelul de păr este adesea folosit pentru persoanele care vor să potolească firele de păr rebele și să își definească buclele. În magazine sunt numeroase produse adaptate nevoilor și dorințelor fiecăruia dintre noi. Cu toate acestea, produsele calitative sunt adesea destul de scumpe, iar unele dintre le pot conține chiar ingrediente nu foarte benefice firului de păr.
Există însă o modalitate naturală prin care poți să îți prepari propriul tău produs preferat pentru stilizarea firului de păr, folosind doar două ingrediente. Descoperă din rândurile următoare cum să faci propriul tău gel de păr din semințe de in și bucură-te de efectele spectaculoase pe care acesta le va avea asupra firului de păr.
Cum să faci propriul tău gel de păr din semințe de in
Citește și: Beneficiile frunzelor de dafin pentru păr
Citește și: Uleiul de semințe negre pentru păr
Ingrediente:
Pentru a prepara propriul tău gel de păr ai nevoie de doar două ingrediente:
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
- 1/4 cană cu semințe de in întregi
- două căni de apă filtrată
Opțional poți să adaugi și câteva picături de ulei de lavandă sau rozmarin, pentru un miros plăcut al firului de păr.
Mod de preparare:
Procedeul de preparare este unul extrem de simplu, însă trebuie să dai dovadă de răbdare.
Într-o oală puneți apa la fiert pe aragaz. În momentul în care apa începe să dea în clocot, puneți semințele de in și amestecați constant în timp ce apa fierbe. Lăsați semințele de in să fiarbă timp de 6-9 minute, până când gelul obține consistența dorită. Nu uitați să amestecați în continuu. După ce ați obținut consistența dorită, turnați compoziția într-o sită cu plasă fină și strecurați semințele de in, astfel încât să rămână doar gelul.
Cum utilizezi gelul de păr din semințe de in
Acum că ați preparat gelul de păr din semințe de in, puteți să îl păstrați într-un recipient la frigider timp de până la 3 săptămâni. Modul de folosire este extrem de simplu. Tot ce trebuie să faceți este să îl aplicați pe părul umed și să vă folosiți mâinile pentru a defini buclele sau pentru a realiza coafura dorită.
Beneficiile semințelor de in pentru părul tău
Acest gel din semințe de in nu numai că te ajută ca produs de styling, ci reprezintă în același timp și un tratament natural pentru părul tău. Semințele de in sunt bogate în antioxidanți, având efecte spectaculoase asupra firului de păr. Mai mult decât atât, sunt bogate în acizi grași Omega 3 și în vitaminele E și B. Astfel, acționează ca un antioxidant, care este capabil să refacă daunele provocate de factorii externi și să stimuleze regenerarea părului.
Gelul din semințe de in hidratează firul de păr în profunzime, previne căderea acestuia și stimulează regenerarea sa. Mai mult decât atât, pe lângă faptul că este un aliat de nădejde în procesul de îngrijire și protecție a părului împotriva factorilor externi, gelul din semințe de in are ca efect și fixarea firelor de păr. Astfel, veți scăpa de firele de firele de păr rebele care obișnuiesc să vă strice coafura și în același timp veți contribui la sănătatea părului vostru, fără a cheltui mulți bani pe produsele sofisticate din comerț.
Te invităm şi mâine, pe kfetele.ro, pentru a descoperi cele mai noi și utile sfaturi de frumusețe, precum și trucuri care te vor ajuta să obții cele mai bune rezultate în îngrijirea personală.