Chef Sorin Bontea a pregătit paste cu ingrediente românești.
Sorin Bontea este unul dintre cei mai îndrăgiți chefi din țară, iar atunci când nu este pe micile ecrane, chef Sorin Bontea împarte din rețetele sale delicioase cu urmăritorii din mediul online.
Care sunt ingredientele de care aveți nevoie pentru pastele lui chef Sorin Bontea
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Chef Sorin Bontea a explicat care sunt ingredientele pe care le folosește la rețeta pastelor cu ingrediente tradiționale, care sunt pașii pentru realizarea sosului, ce cantități folosește și de cât timp aveți nevoie pentru
Ingrediente:
- Slănină afumată
- Paste
- Sare
- Piper
- Ulei
- Ciuperci
- Roșii proaspete
- Pătrunjel
- Busuioc
- Usturoi
- Brânză
„Rețeta cu ingrediente românești va fi o combinație dintre slănină afumată, roșii, ciuperci, pătrunjel, usturoi, brânză românească maturată și, bineînțeles, paste. Apa fierbe, am pus sare. Avem crăticioara în care punem puțin ulei de măsline, nu foarte mult, am slănină și își va lăsa și ea grăsimea. O prăjim un pic, vreau să fac slănina puțin crocantă. Nu facem multă grăsime, mai scot din ea. Pun usturoiul, doi căței tăiați, roșiile cherry, cam 500 de grame, tăiate în patru, pentru a-și lăsa tot sucul. Sare punem la sfârșit, piper putem pune. Adăugăm ciupercile, 4 ciuperci mai măricele, tăiate.”, a spus chef Sorin Bontea.
Cum prepară chef Sorin Bontea pastele
În timp ce pastele stau la fiert, timp de 9 minute, chef Sorin Bontea pregătește sosul, adăugând prima dată slănina, usturoiul, peste care adaugă roșiile, ciupercile, condimentele și apă de la paste.