Maria Cârneci are numai cuvinte de laudă la adresa socrilor ei. Cum o ajutau aceștia în tinerețe? „Am născut prin cezariană, iar la o săptămână aveam 3 nunți.”
Diana Puiu25 martie 2024Actualizat: 08 iulie 2024, 01:58
Maria Cârneci a povestit despre cum a fost relația cu socrii ei.
Maria Cârneci, una dintre cele mai îndrăgite interprete de muzică populară din țară, are decenii de activitate în fața publicului și a muncit mult pentru a ajunge acolo unde și-a dorit.
cum a ținut 3 nunți la o săptămână după ce a născut prin cezariană. „Cine ne cunoaște, știe că nu exagerez cu nimic. Soțul meu a fost singur la părinți cum este și Eduard. Am avut noroc de niște socrii, nu oameni, îngeri. Îngeri de oameni. Au mers cu mine, mă ducea socrul meu la nunți, a dus-o și pe Maria Ciobanu, ne ducea la spectacole. Vreau să spun că am născut prin cezariană, iar la o săptămână aveam 3 nunți.
Cum să dai banii înapoi. Eram la început, înfocată, să nu fiu neserioasă în fața lumii. M-am dus, i-am luat pe socrii și pe Edi, la 8 zile, sunt oameni martori. La 3 nunți. Am cântat, am pus un corset, iar în pauze îi dădeam să mănânce. Am plecat la 2 ziua și am ajuns la 4 dimineața. Văzând socrii mei, și-au dat seama că nu e așa ușor să cânți la 3 evenimente și cu cel mic, cât o sticlă.”,
a povestit Maria Cârneci.
Maria Cârneci, despre căsătoria cu regretatul ei soț
Nu doar relația cu socrii a fost una specială pentru Maria Cârneci, astfel că interpreta de muzică populară a povestit și despre cum a fost relația cu regretatul ei soț, cum se sprijineau unul pe celălalt și cum a simțit durerea după ce el s-a stins din viață. „Pentru mine, în anii cât am fost căsătorită, că alte căsătorii nu am avut, ne mai ciondăneam, că era tipul de om care știa să reacționeze și la o glumă, pentru că mergea cu mine, vedea și el, auzea tot felul de lucruri hazlii, chiar și la un
banc pe care îl spuneam se amuza. Niciodată nu m-ar fi refuzat la ceva. Dacă nu ieșea ceva, spunea „Lasă, Mari.” Nu că suntem noi modelele pământului, ne-am înțeles și când am câștigat și când am pierdut. A fost jumătatea sufletului meu, a fost atât de manierat și de educat, nu l-am văzut nici pe el, nici pe socru beți, măcar piliți. Niciodată. Așa era maniera lui. Râdea. Ne mai distram.
Nu are cum să iasă din suflet. Îi simt lipsa, normal. Ai un prieten de 10, 20 de ani și tot îi simți lipsa sau ți-e greu să-l uiți. Pentru mine, ca om în viață, cea mai mare durere sufletească, nu e nicio palmă, pumn, ci dezamăgirea primită de la oameni. După moarte e cea mai mare durere din suflet. Nu am avut dezamăgiri de la familie sau de la soț.
Circulă sânge prin vene, nu ciment. La 66 de ani s-a întâmplat cu el.”, a povestit Maria Cârneci.
Maria Cârneci are numai cuvinte de laudă la adresa socrilor ei. Cum o ajutau aceștia în tinerețe? „Am născut prin cezariană, iar la o săptămână aveam 3 nunți.”
Diana Puiu25 martie 2024Actualizat: 08 iulie 2024, 01:58