Getuța Sterp a transmis un mesaj urmăritorilor săi direct de la stână.
Getuța Sterp a făcut un filmuleț pe rețelele de socializare în care își dorea să prezinte munca grea pe care o depune la stâna de oi și faptul că multe persoane comentează de prețul laptelui, brânzei sau a cărnii de miel. Aceasta a ținut să le transmită urmăritorilor că își dorește să vadă măcar o zi ceea ce se întâmpla acolo și munca pe care o depune pentru fiecare produs în parte de dimineață până seara, astfel este convinsă că mulți și-ar schimba părerile după ce ar vedea ce se întâmplă cu adevărat.
Ce anunț a făcut Getuța Sterp pe rețelele de socializare
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Getuța a făcut un anunț pe rețele de socializare care îi privește pe urmăritorii ei, așa că aceasta a anunțat că are nevoie de cioban la oi, iar dacă există vreun băiat care se pricepe în lista ei, așteaptă mesaj în privat pentru a stabili toate
detaliile cu persoana respectivă. „Am zis că îmi aranjez și eu un pic părul să fac un Tik-Tok, dar merge și așa ciufulită. Sunt cu oile azi, bate vântul, e frig, m-am îmbrăcat bine. Lăsând vorba multă, vreau să zic că am nevoie de cioban la oi, dacă am prin listă un băiat care se pricepe, aștept mesaj în privat. Cei care se bagă în seamă aiurea, abțineți-vă pentru că nu e cazul.”