Ileana Sterp, revedere emoționantă cu profesorii și colegii, după 10 ani de la terminarea liceului. „Bucureștiul nu era pentru mine, fiind fată de la țară.”
Diana Puiu12 mai 2024Actualizat: 12 mai 2024, 13:10
Ileana Sterp a mers la revedera cu profesorii și colegii din liceu.
Momente de emoție pentru Ileana Sterp, care a postat mai multe story-uri pe rețelele de socializare, de la întâlnirea pe care avut-o cu profesorii și colegii din fostul liceu. Au trecut 10 ani pe neașteptate, iar sala a fost plină de toți cei care i-au marcat perioada adolescenței. Ridicată în picioare, Ileana Sterp a povesti câteva lucruri despre ea și cum s-a schimbat viața ei de când a plecat din locul în care a format-o.
Aceasta a mărturisit că imediat după examenul final a plecat la București pentru a face un curs de hairstylist, deoarece și-a dorit să facă asta încă de mică și a vrut să-și urmeze visul, dar pentru că a observat că viața din Capitală nu este pentru ea, a decis să se întoarcă acasă, unde a profesat tot în același domeniu timp de câțiva ani. Când aceasta s-a căsătorit, s-a mutat alături de soțul ei la Sebeș, iar cei doi au împreună un băiat și o fată.
„Eu, după terminarea liceului, am plecat la București să fac un curs de hairstylist pentru că asta îmi plăcea să fac din copilărie și am vrut să fac ceea ce-mi place. Am reușit să termin cursul, am lucrat doi ani în București, dar Bucureștiul nu era pentru mine, fiind fată de la țară, am decis să mă reîntorc. Am lucrat aici, în oraș, câțiva ani buni ca hairstylist. Ulterior m-am căsătorit și m-am mutat cu soțul meu la Sebeș.
Avem doi copii, pe Carla, de 5 ani, și Damir, un an.”, a povestit Ileana Sterp.
Ileana Sterp, despre jobul pe care îl are în prezent și ce face de când a terminat liceul
Tânăra a mai povestit că în prezent este creator de conținut și își dorește să influențeze oamenii în cel mai bun și pozitiv mod cu putință, iar faptul că lucrează de acasă o ajută și este pentru ea ca o binecuvântare, deoarece își
poate face și treaba, dar poate să aibă și grijă de copii. Ce 10 ani care au trecut peste ei, deși par mulți, simte că nu și-au pus amprenta pe niciunul dintre ei, astfel că a constatat că toată lumea a rămas exact așa cum își amintea ea. „Sunt creator de conținut. Influencer pe înțelesul tuturor. Cred și vreau să influențez oamenii în cel mai bun și pozitiv mod.
Lucrez de acasă. Sunt binecuvântată că pot să fac treaba asta și să am grijă și de copii, de casă. Am foarte multe roluri. Sunt mamă, soție, le fac pe toate. Mă bucur că ai mei colegi au rămas la fel de amuzanți. 10 ani, care sunt mulți, simt că nu și-au pus amprenta asupra nimănui.”, a mai spus aceasta la finalul discursului.
Ileana Sterp, revedere emoționantă cu profesorii și colegii, după 10 ani de la terminarea liceului. „Bucureștiul nu era pentru mine, fiind fată de la țară.”
Diana Puiu12 mai 2024Actualizat: 12 mai 2024, 13:10