Află din rândurile următoare care este rețeta de mic dejun în formă de brioșe a Annei Lesko.
Anna Lesko a împărtășit cu urmăritorii săi din mediul online o nouă rețetă, pe care a postat-o pe canalul său de YouTube. Vedeta a pregătit un mic dejun rapid, gustos și sănătos.
„ Așa arată micul meu dejun. Durează 20 de minute. Este extrem de bun și sănătos .”, a spus Anna Lesko pe YouTube.
Rețeta de omletă în formă de brioșe a Annei Lesko
Ingrediente:
Potrivit informațiilor oferite de Anna Lesko, pentru a pregăti acest mic dejun gustos și sănătos, avem nevoie de următoarele ingrediente:
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
- un ou per brioșă (12 ouă în total)
- un ardei kapia;
- 3-4 bucăți de ciuperci champignon;
- 2-3 bucăți de ceapă verde;
- 100 grame de bacon;
- sare și piper după gust.
Mod de preparare:
Anna Lesko a explicat, pas cu pas, modul de preparare al rețetei.
„ Dragii mei, vă propun un mic dejun rapid la cuptor .”, a spus artista pe YouTube.
Prima dată vedeta a spălat și a tocat legumele, iar apoi le-a pus în formele pentru brioșe.
Apoi, a adăugat și cozile de ceapă verde și baconul, iar ulterior pe a pus câte un ou întreg în fiecare formă de brioșă, peste care a adăugat sare și piper după gust.
„ Am tocat deja ardei kapia, ceapă, ciuperci champignon și le distribuim deja în formele de brioșe. Punem și un pic de cozi de ceapă verde. Un pic de bacon. Am scos grăsimea în mare parte .”, a spus artista pe YouTube.
După ce a terminat de asamblat brioșele, vedeta le-a pus la cuptorul preîncălzit la 180 de grade, pentru 20-25 de minute.
„ Fetelor, este super mega rapid. 20 de minute durează. Nu prăjești absolut nimic. Totul la cuptor, sănătos, minunat .”, a mai spus Anna Lesko pe canalul său de YouTube.