EDITORIAL: Să nu uităm să rămânem copii! La mulți ani, copii, la mulți ani, copilărie! Dragă, copil! Dragă, copilărie!

EDITORIAL: Să nu uităm să rămânem copii! La mulți ani, copii, la mulți ani, copilărie!  Dragă, copil! Dragă, copilărie!
Ilinca Vandici și Zian

Astăzi, într-o lume grăbită și plină de provocări, aș vrea să ne oprim pentru o clipă și să ne amintim de acele zile fericite ale copilăriei.

Ziua Copilului nu este doar un prilej de a sărbători micuții din viețile noastre, ci și de a ne reconecta cu acea parte din noi care încă râde necontrolat, care vede magia în fiecare colț și care se bucură de lucrurile simple.

Cum aș descrie, pe scurt, copilăria? Perioada acea magică în care totul era posibil, în care credeai, în naivitatea anilor si inocența copilăriei, ca poți face orice, că îti reuseste orice îti propui.

Si bucuria era pe masură! Este un timp al visurilor îndrăznețe, al prieteniilor sincere și al descoperirii lumii prin ochi curioși și plini de uimire. Însă, odata ajunsi la maturitate, în calitate de adulți, de cele mai multe ori ne pierdem în rutina zilnică și uităm de acele momente pline de bucurie pură și inocență.

Citește și: EDITORIAL: Moda, o întoarcere continuă în timp

Ilinca Vandici și Zian[Sursa foto: Instagram]

Citește și: EDITORIAL: Sportul, o necesitate

Dar haideti sa facem mai des acest exercitiu, as putea spune; să ne luăm un mic răgaz zilnic, să ne amintim de acele zile în care ne jucam până la apusul soarelui, când fiecare nor avea o formă de poveste, iar fiecare frunză căzută era un mic univers. Să ne amintim de râsetele ce răsunau în parc, de genunchii juliți care nu ne opreau din explorări și de serile când adormeam ascultând povești fantastice.

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Cred că este important pentru noi, ca indivizi, să ne păstrăm vie acea parte din noi care știe să viseze și să se bucure fără restricții. Copiii ne învață zilnic lecții prețioase despre curaj, despre sinceritate și despre bucuria de a trăi clipa. Ei sunt un reminder constant că viața poate fi simplă și frumoasă, dacă alegem să o privim cu ochii inimii.

Pentru mine, a rămâne copil în suflet înseamnă a nu uita să râzi cu toată inima, a nu lăsa grijile cotidiene să te înăbușe și a-ți păstra curiozitatea vie. Înseamnă să te bucuri de micile momente, să fii deschis la noi experiențe și să-ți păstrezi capacitatea de a te minuna.

Ilinca Vandici și Zian[Sursa foto: Instagram]

Asadar, vă invit pe toți să lăsați deoparte grijile și să vă permiteți, chiar si pentru cateva clipe, să fiți copii.

Îmbrățișați-vă copilul interior, jucați-vă, dansați, visați și râdeți. La mulți ani, copii! La mulți ani, copilărie! Fie ca bucuria, curiozitatea și inocența să ne însoțească mereu, aducându-ne aminte că în fiecare dintre noi există un copil care așteaptă să fie redescoperit.

Din momentul în care am devenit mamă, mi-am dat seama că, prin ochii fiului meu, am privilegiul de a redescoperi anii copilăriei mele. Este un sentiment extraordinar să poți să fii din nou copil, să te bucuri de aceleași jocuri și activități, dar de data aceasta alături de propriul tău copil.

Fie că avem parte de plimbări lungi în parc, fie că ne distrăm făcând puzzle-uri la masă, fiecare moment petrecut împreună este de nepretuit, recunosc ca mă simt binecuvantată că pot să trăiesc din nou aceste momente magice.

Citește și: Ce decizie au luat Culiță Sterp și Daniela Iliescu după ce s-au cununat! Artistul a făcut marele anunț: „În curând...”- kanald.ro

Citește și: De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale- stirilekanald.ro

Ne regăsim în lucrurile simple, redescoperim împreună bucuria lucrurilor noi, a activitatilor în doi; fie că ne aventuram in lumea fascinantă a cărților, acolo unde povestile prin viata instant si ne poarta catre tărâmuri fascinante sau consturim împreună puzzle-uri, sunt activitati care ne leaga si le vom pretui pentru totdeauna.

Iubesc de fiecare data bucuria lui Zian,  entuziamsul lui cand descopera fiecare particica de lume, curizoitatea lui nesfarsita, toate acestea ma fac sa imi amintesc cat de frumoasa si plina de sens poate fi viata, mai ales cand o privesti prin ochii unui copil. Fiecare zi pertecuta impreuna este o aventura extraordinara pentru noi doi, o oportunitate de a invata si de creste impreuna, iar pentru asta sunt profund recunoscatoare Universului.

 

Cu drag,

Ilinca



Citește și:

Pete roșii pe picioare – cauze și management

Ce demersuri a început să facă Adriana Bahmuțeanu pentru copiii ei minori. „Eu nu știu ce e la mijloc, este o combinație pe care nu am înțeles-o.”

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Cine este și câți ani are Gizem Sevim, care joacă rolul Leyla, în serialul Inimă rebelă! Iată la ce schimbare uluitoare de look a recurs carismatica actriță după încheierea filmărilor

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină


Cookies