Connect-R, despre momentele de cumpănă ale fiicei sale și transformările prin care a trecut artistul.
Cunoscutul și îndrăgitul artist, Connect-R, a trecut prin momente grele, în momentul în care aflat că fiica lui, Maya, se confruntă cu probleme de sănătate care i-ar putea fi fatale. Invitat în cadrul podcastului D a BRAVO! By Mihai Bobonete, artistul a povestit despre cum nu a fost de acord, în prima fază, cu numele ales de fosta soție pentru fiica lui, dar și cum a ajuns să se schimbe din omul plin de vicii, într-un om foarte vulnerabil.
Cum a găsit Connect-R vindecarea prin intermediul fiicei sale
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
În urma problemelor prin care a trecut și momentelor de introspecție totală, acesta a căutat etimologia numelui fiicei sale, astfel artistul a ajuns la concluzia că a trăit până acum într-o iluzie și că a început ulterior o nouă viață prin intermediul ei.
“Mă scoate din toată treaba aceea, mă bagă într-o introspecție totală, caut vindecarea prin tot felul de lucruri, prin rugăciune puternică, și observ uneori că vindecarea nu se face decât eu cu mine și căutând în acest mine. Îmi aduc aminte de etimologia numelui ei. Maya, în limba hindusă, înseamnă “iluzie”. Maya, în etimologia rusă, înseamnă “început de primăvară, început de viață nouă.” Eu am fost într-o Maya, într-o iluzie, și am început o primăvară și o viață nouă și poate am înflorit mai mult decât eram înainte și mi-am dat seama de lucruri atât de frumoase și de profunde