Află din rândurile următoare care este cantitatea corectă de zahăr pe care trebuie să o pui în dulceața de căpșuni.
Căpșunile sunt unele dintre cele mai îndrăgite fructe de vară, care cu siguranță se află în topul preferințelor multora dintre noi. Acest fructe delicioase sunt și extrem de versatile, putând fi utilizate în diferite combinații, fie că vorbim despre prăjituri, tarte, înghețată sau dulceață. Dulceața de căpșuni este un preparat care nu ajută să păstrăm savoarea fructelor de vară pe întreg parcursul anului. Acest preparat delicios este ușor de preparat, iar dacă ții cont de anumiți pași esențiali, rezultatul cu siguranță că va fi cel așteptat.
Cât zahăr se pune la dulceața de căpșuni
Un aspect foarte important în procesul de preparare al dulceții de căpșuni este zahărul. Cantitatea de zahăr folosită pentru dulceața de căpșuni poate varia în funcție de rețetă și de preferințele personale privind dulceața. Atunci când vorbim despre rețetele tradiționale de dulceață, regăsim ca sistem de referință 1:1, adică un kilogram de zahăr la un kilogram de căpșuni.
De asemenea, este important de precizat că această proporție nu este una standard, ci poate fi ajustată în funcție de cât de dulci sunt căpșunile sau cât de dulce am vrea să fie dulceața. Astfel, putem să reducem cantitatea de zahăr până la aproximativ 700-800 de grame de zahăr la un kilogram de căpșuni.
Ce se mai pune în dulceața de căpșuni
Un alt ingredient foarte important în procesul de preparare al dulceții de căpșuni este lămâia. Lămâia îi dă amestecului un plus de savoare și potențează gustul căpșunilor. De asemenea, contribuie la menținerea culorii și la procesul de gelificare.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Opțional, unele gospodine mai adaugă și rom brun în dulceață.
Cât se fierbe dulceața de căpșuni
Atunci când vine vorba de timpul pe care trebuie să îl aloci fierberii, este important ca dulceața să fiarbă până când ajunge la consistența dorită. Astfel, se recomandă aproximativ 30-45 de minute de fierbere. De asemenea, consistența poate fi verificată punând o picătură pe o farfurie rece. Dacă se încheagă și nu curge, este gata.
Rețeta clasică de dulceață de căpșuni
Descoperă din rândurile următoare o rețetă simplă pentru dulceața de căpșuni.
Ingrediente:
- 1 kg de căpșuni;
- 1 kg de zahăr;
- sucul de la o lămâie.
Mod de preparare:
Primul pas în procesul de preparare constă în spălarea cu grijă a căpșunilor. Acestea trebuie să fie curățate de codițe și tăiate în jumătăți sau în sferturi, în funcție de mărime.
Ulterior, puneți căpșunile într-un va mare și adăugați zahărul peste ele. Apoi, puteți să adăugați și sucul de lămâie.
Compoziția obținută trebuie amestecată bine și lăsată la macerat câteva ore sau peste noapte în frigider. Acest pas este foarte important, deoarece va ajuta căpșunile să își lase sucul și să se combine mai bine cu zahărul.
Apoi, tot ce trebuie să faceți este să puneți amestecul la foc mediu și să așteptați până când ajunge în punctul de fierbere, amestecând din când în când.
Lasă dulceața să fiarbă timp de aproximativ 30-45 de minute, până când ajunge la consistența dorită. În tot acest timp, cu o paletă, îndepărtați spuma care se formează la suprafață.
Toarnă dulceața fierbinte în borcane sterilizate, sigilează-le și întoarce-le cu capacul în jos pentru a crea vid.
După ce se răcesc, borcanele pot fi depozitate într-un loc răcoros și întunecat, în cămară, departe de razele soarelui. Poftă bună!
Te invităm şi mâine, pe kfetele.ro, pentru a descoperi și mai multe rețete noi și delicioase, dar și câteva sfaturi care te pot ajuta în prepararea lor.