Fosta soție a lui Horia Moculescu s-a confruntat cu o afecțiune în primii săi ani de viață.
Mariana Moculescu a fost invitată în cadrul emisiunii „În Oglindă”, difuzată pe Kanal D2, dar și pe canalul de YouTube theXclusive, acolo unde și-a deschis sufletul și a făcut dezvăluiri neștiute despre viața sa.
Fosta soție a compozitorului Horia Moculescu a povestit despre părinții săi și despre momentul în care a venit pe lume.
Părinții Marianei Moculescu s-au chinuit 12 ani pentru a avea un copil
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Mama vedetei a trecut prin numeroase tratamente înainte să o aducă pe lume pe fiica sa.
„ Părinții mei au fost niște oameni simpli. O familie dedicată, serioasă, foarte muncitoare. Părinții mei au avut întotdeauna o situație financiară echilibrată, iar eu m-am născut după 12 ani de când ei erau căsătoriți, datorită faptului că mama mea nu putea să aibă copil. Ea a urmat niște tratamente foarte grele, medicamente, injecții și intervenții chirurgicale, pentru a reușit să mă nască pe mine. Mi-a spus mama că sunt jumătate medicamente și jumătate normal. Mi-a zis că m-a chinuit într-un hal fără de hal. ”, a declarat Mariana Moculescu.
Cu ce afecțiune s-a confruntat Mariana Moculescu în copilărie?
Copilăria Marianei Moculescu nu a fost una obișnuită, femeia confruntându-se cu lipsa poftei de mâncare, ceea ce o adusese chiar în pragul în care ar fi putut să își piardă viața.
„ Preferam să stau în casă să citesc decât să ies afară să mă joc cu copiii. Părinților mei le-a fost frică să nu mă piardă. Foarte mulți ani în copilărie nu am avut poftă de mâncare, nu am avut apetit. Eu nu răspundeam la fel ca toți ceilalți copii la lucrurile care mi se ofereau. Refuzam să mănânc zile înșir. Eram introvertită și la un moment dat s-a pus problema că aș putea chiar să îmi pierd viața.