Frica de sărăcie, cea mai mare temere a lui Alex Velea: „Am mai fost acolo și nu vreau să mă mai duc.”

Frica de sărăcie, cea mai mare temere a lui Alex Velea: „Am mai fost acolo și nu vreau să mă mai duc.”
Frica de sărăcie, cea mai mare temere a lui Alex Velea: „Am mai fost acolo și nu vreau să mă mai duc.”

Artistul a povestit despre cum a arătat copilăria sa.

Alex Velea este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați cântăreți români, care de-a lungul carierei sale a reușit să câștige simpatia și admirația publicului prin intermediul talentului său muzical, dar și al perseverenței de care a dat dovadă, muncind din greu pentru a ajunge în stadiul în care se află în prezent.

În vârstă de 40 de ani, artistul s-a născut în Craiova, într-un cartier de la marginea orașului, într-o familie modestă cu doi copii.

Ulterior, Alexa Velea a reușit să își depășească condiția socială, a ajuns în București, acolo unde s-a apucat de muzică și a muncit din greu pentru a ajunge cunoscut.

Astăzi, artistul se bucură de succes pe plan profesional, dar și personal, trăind o frumoasă poveste de dragoste alături de Antonia, cea care i-a dăruit doi copii.

Alex Velea se teme de sărăcie

Citește și: Ce învățături are Alex Velea pentru copiii săi? Artistul a dezvăluit care este relația dintre frați! „Toți cei trei frați se iubesc, dar băieții între ei se bat. Rău. Dar se și iubesc.”

Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta- catena.ro

Frica de sărăcie, cea mai mare temere a lui Alex Velea
Alex Velea [Sursa foto: Instagram]

Citește și: Alex Velea și Antonia, polițistul bun și polițistul rău!? Ce educație le oferă copiilor: „Antonia este mai exigentă! Eu am fost prea prieten cu băieții mei și acum nu prea am mare autoritate.”

Invitat în cadrul podcastului „Te Ascult”, moderat de Ilinca Vandici, artistul și-a deschis sufletul și a vorbit despre perioada copilăriei sale, care a fost una modestă, marcată de lipsuri materiale. Acum, după ce a trecut prin acea perioadă, Alex Velea se teme de sărăcie și își dorește să aibă posibilitățile materiale necesare pentru a le oferi copiilor săi un trai mult mai bun decât al lui.

Citește și: Alexandra încă se gândește la Patrick, după împăcarea cu Gagea! Cine a dat-o de gol și cum s-a apărat concurenta în fața celorlalți- kanald.ro

Citește și: Rezultate EDU.ro 2024: Ce site trebuie să accesezi pentru a vedea notele la Evaluare Națională- stirilekanald.ro

Frica de sărăcie mi se pare cea mai mare temere, cea mai mare teamă a mea.

Da, am mai fost acolo și nu vreau să mă mai duc. Nu la modul exagerat, pentru că au fost oameni mai chinuiți și mai amărâți decât mine. Aș minți și aș fi ipocrit să spun treaba asta. Am trăit ca orice familie normală, veniți din comunist, părinți bugetari. Eram toți copiii îmbrăcați la fel, mâncam toți cartofi prăjiți cu ouă, era același stil. Eram foarte fericiți. Nu ne lipsea nimic pentru că nu aveam sisteme de referință.
Odată cu trecerea timpului, acum am copii și mă interesează să am bani să investesc în educația lor. Tu ca părinte tinzi să îi dai copilului, să îi oferi tot ce nu ai avut tu
.”, a declarat Alex Velea.  

Frica de sărăcie, cea mai mare temere a lui Alex Velea
Alex Velea [Sursa foto: Instagram]



Citește și:

7 pași pentru a obține un bronz frumos și sănătos

Cleopatra Stratan și Edward Sanda, secretul relației lor! Cum reușesc cei doi să păstreze flacăra iubirii aprinsă, după 6 ani de relație:„Ce vezi acasă, aia vrei să duci mai departe și aia faci.”

Vedetele din România care cheltuiesc foarte mulți bani pe pantofi. IREAL cum arată dressingurile lor!

Sora lui Jador rupe tăcerea despre decizia luată de manelist, după ce a anunțat despărțirea de Oana Ciocan: „Așa e mai bine pentru el”. Camelia Dumitrache a vorbit fără rețineri despre asta

Jennifer Lopez și Ben Affleck și-au scos la vânzare bunurile comune

Anda Adam a dezvăluit suma cheltuită pe rochiile de mireasă!

Claudiu Molnar, mesaj cutremurător la trei săptămâni de la înmormântarea Ancăi Molnar: „Mă topesc de al tău dor”. Gestul sfâșietor făcut de bărbatul îndurerat la mormântul soției

Filmul tragediei de la Suceava! Mama Ancuței a prevestit tragedia: Nu veniți!


Cookies