Te bronzezi mai repede în apă? Sfaturi pentru un bronz sănătos și uniform

Bronz sănătos
Bronz sănătos

Îți dorești să fii bronzat ca la solar? Sfaturile care te vor ajuta să te bucuri de un bronz sănătos și uniform pe timpul verii.

Sezonul estival a fost început deja de toți iubitorii care au pășit pe plajele din întreaga lume, iar în luna iulie cu siguranță vacanțele tuturor iubitorilor de mare și căldură au bifat deja pe listă o nouă destinație în care pot merge să se bucure de distracție, razele soarelui, iar cel mai important, de un bronz perfect, exact ca la solar. Cu siguranță multe persoane ajung pe nisipul fierbinte pentru a-și găsi locul perfect în care să petreacă orele, acolo de unde să se întoarcă cu un bronz perfect, care să  încânte toate privirile.

Există și situații în care bronzul este mai greu de obținut decât ne-am aștepta, iar acest lucru este dat de pigmentul pielii sau de cât de rezistenți suntem noi în bătaia soarelui. Alte persoane se bronzează mult mai repede în apă, însă indiferent de metoda prin care alegi să faci acest lucru, trebuie să știi că de fiecare dată nu trebuie să-ți pui sănătatea în pericol, iar rezultatul final să fie unul apreciat atât de tine, cât și de cei din jur și să aduci o notă exotică în viața ta.

Te bronzezi mai repede în apă?

Citește și: La cât timp poți face duș după solar. Recomandări pentru un bronz uniform

Bronz sănătos
Bronz sănătos[Sursa foto: freepik]

Citește și: Cât de des se aplică SPF la plajă. Reguli pentru o protecție eficientă

Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti- catena.ro

Chiar dacă poate pare ciudat, multe persoane ajung să spună că se bronzează mult mai repede în apă decât atunci când stau pe șezlong pe malul mării sau la piscină. Toți cei care își doresc să-și închidă cu câteva nuanțe pielea pe timpul verii, trebuie să știe de fiecare dată că acest lucru poate fi mai ușor sau mai greu în funcție de persoane, indiferent de cât de repede te bronzezi, acesta trebuie să fie sănătoși de fiecare dată.

În momentul în care te afli în categoria de persoană care se bronzează mai repede în apă, cu siguranță rezultatul va fi cel dorit de tine, dar nu poți petrece întreaga zi în ea. În cazul în care nu știai, există șase tipuri de bronz în funcție de piele, iar dacă ai observat acest lucru, înseamnă ca tipul tău de piele este predispus să se bronzeze rapid indiferent cât de mult timp sau puțin petreci în bătaia soarelui.

Deși poate pare mai ușor, iar asta înseamnă să nu fi nevoit să stai ore întregi în bătaia razelor de soare, trebuie să te întorci pe mal și să-ți iei toate măsurile de precauție înainte să îți colorezi în mod natural pielea. Cu toate acestea, poți obține un bronz doar în apa mării, deoarece este rapid și sănătos ,însă nu intens, pentru că sarea din apă atrage razele soarelui.

Acest lucru te poate ajuta pentru sesiunea de bronz pe care o vei continua pe șezlong, dacă lași apa mării să se usuce natural fără să o ștergi cu vreun prosop.

Ce să faci pentru un bronz sănătos și uniform 

Ce să faci pentru un bronz sănătos?
Ce să faci pentru un bronz sănătos?[Sursa foto: freepik]

Citește și: Nona, imagini incendiare în mediul online. Fanii au comparat-o pe Alexandra din Casa iubirii cu ea: "Semănă..." Cum a reacționat fosta iubită a lui Patrick- kanald.ro

Citește și: Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR- stirilekanald.ro

Este timpul să știi și tu pașii pe care să-i urmezi pentru a avea un bronz perfect, iar în momentul în care te întorci acasă din vacanță, toate privirile să fie pe tine, iar ținutele vestimentare în culori vibrante să se potrivească perfect cu nuanța pielii. Pentru a obține rezultatul dorit, trebuie să știi că hidratarea joacă un rol foarte important pentru ca bronzul să dureze pe pielea ta. Acest pas nu trebuie să lipsească din obiceiurile tale, deoarece pielea, în momentul în care este expusă la soare, este atacată de radiațiile UV, iar dacă tu ești deshidratat, nu vei face decât să usuci rapid pielea și să nu ai bronzul pe care ți-l dorești. Încă un pas important pe care trebuie să îl urmezi este să te exfoliezi delicat pentru un bronz de durată. Deși multă lume ar crede că prin exfoliere vei pierde bronzul obținut, un exfoliant foarte delicat corpului tău îl va ajuta, din contră, să se păstreze mai mult timp, deoarece pielea se regenerează odată la 28 de zile.Nu trebuie să lipsească din rutina ta sub nicio formă crema cu protecție solară și un ulei de corp, care te poate ajuta să te bronzezi mai rapid.

Cu atât mai mult dacă apelezi la exfoliere înainte de a merge la plajă, toată pielea moartă pe care nu ți-o dorești pe corpul tău va fi îndepărtată, iar nou strat de piele regenerat își va păstra bronzul o perioadă mai îndelungată. Fă mișcare pe plajă, deoarece nu trebuie să stai întins toată ziua la soare pentru a obține bronzul de care ai nevoie. Un sport de echipă sau o activitate chiar și singur te va ajuta să petreci ore de calitate la malul apei, mai ales dacă ți-ai luat toate măsurile necesare de precauție pentru a nu-ți arde pielea. Chiar și ceea ce consumi te poate ajuta la un bronz perfect, iar alimentele dintr-o anumită zi pot influența modul în care pielea ta urmează să arate. Anumite alimente, precum morcovi, mango și spanacul, bogate în betacaroten, o substanță asemănătoare pigmentului întâlnit în piele, vă pot ajuta să obțineți bronzul de care aveți nevoie. Indiferent de unde alegeți să faceți acest lucru, nu uitați de uleiul de corp și de cremă cu protecție solară, pentru a obține un bronz perfect și sănătos și pentru a nu vă confrunta cu arsuri și piele exfoliată înainte să vă bucurați de el.

Ce să faci pentru un bronz sănătos?
Ce să faci pentru un bronz sănătos?[Sursa foto: freepik]



Citește și:

7 pași pentru a obține un bronz frumos și sănătos

Cât de des se aplică SPF la plajă. Reguli pentru o protecție eficientă

Tu RECUNOȘTI băiețelul din imagine? A crescut și este unul dintre cei mai apreciați prezentatori TV din România!

Sora lui Jador rupe tăcerea despre decizia luată de manelist, după ce a anunțat despărțirea de Oana Ciocan: „Așa e mai bine pentru el”. Camelia Dumitrache a vorbit fără rețineri despre asta

Fiica lui Liviu Vârciu răspunde criticilor conform cărora trăiește din banii părinților: „Nu frec menta pe TikTok”

Anda Adam a dezvăluit suma cheltuită pe rochiile de mireasă!

Horoscop de weekend, perioada 6 - 7 iulie 2024: Sănătatea le dă bătăi de cap acestor nativi

„Ei i-a plăcut viața, el a stat acasă ca prostu'” Bărbat din Iași, tată a 5 copii, s-a sinucis după ce soția a


Cookies