Cum se simte Mihai Albu, la două luni jumate după cumplitul diagnostic. „E o analiză care trebuie repetată la fiecare trei luni.”

Cum se simte Mihai Albu, la două luni jumate după cumplitul diagnostic. „E o analiză care trebuie repetată la fiecare trei luni.”
Cum se simte Mihai Albu, la două luni jumate după cumplitul diagnostic. „E o analiză care trebuie repetată la fiecare trei luni.”

Mihai Albu a vorbit despre starea de sănătate, la două luni jumate după un diagnostic crunt.

Mihai Albu a anunțat, acum câteva luni, în cazul unei postări pe Facebook, că a fost diagnosticat cu cancer de prostată. Creatorul de pantofi a fost operat, iar acesta este în continuare sub observația medicilor și are grijă să efectueze de fiecare dată analizele necesare pentru a vedea dacă boala cumplită evoluează. Invitat în cadrul emisiunii Exclusiv VIP cu Cristi Brancu, creatorul de pantofi a menționat că are deja o lună jumate de când a aflat că una dintre analize s-a îmbunătățit vizibil și că nu mai trebuie să facă chimioterapie. Cu toate acestea, analiza respectivă

trebuie repetată la fiecare trei luni, pe tot parcursul vieții, iar dacă va fi modificată, va trebui să ia măsuri. Spune că în prezent este bine și că a revenit la atelier, acolo unde toată treaba merge ca înainte.  „Deja am o lună de când am aflat că am o analiză bună. E chiar în limita de jos a normalității și nu mai trebuie să fac chimioterapie. E o analiză care trebuie repetată la fiecare trei luni, de acum înainte toată viața.
Cum va fi modificată, ar trebui luate măsuri, nu știu ce măsuri, dar trebuie luate. Acum sunt OK, am revenit la atelier, am cliente din plin, merge treaba.”
, a spus Mihai Albu.

Cum se simte Mihai Albu după operație și la cât timp și-a reluat activitatea la atelier

Citește și: Cum s-au cunoscut Mihai Albu și iubita sa, Elena Nechifor: „Nu ne-am cunoscut la bal, ci direct la spital!”

Mihai Albu
Mihai Albu[Sursa foto: Facebook]

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citește și: “Extrem de bun, grijuliu și implicat.” Mihai Albu, în doliu! Fratele designerului s-a stins din viață

Chiar dacă medicii i-au spus că urmează să fie operat, Mihai Albu a mers la atelier zilnic, chiar până înainte să fie internat în spital, iar după operație a lipsit două săptămâni, însă nu a uitat de atelier și a condus totul de acasă.

Nu a mai putut să ia legătura cu clientele lui, dar a delegat pe cineva care s-a ocupat de toată treaba în locul său.  „Până înainte de operație am fost zilnic. (nr. la atelier).  După operație am lipsit vreo două săptămâni de la atelier, dar am condus de acasă tot ce a trebuit. Într-adevăr, nu am fost să iau legătura cu clientele mele. Am delegat pe cineva care s-a ocupat OK.
De la zi la zi, tot vin cliente la mine, iar primul lucru care mă întreabă e de sănătate. Văd că radiez, și parcă comandă mai mult.”,
a mai povestit Mihai Albu.

Mihai Albu
Mihai Albu[Sursa foto: Facebook]



Citește și:

Pete roșii pe piele – cauze și opțiuni de tratament

Fiica Iuliei Albu îi calcă pe urme mamei sale! Cum a surprins-o creatoarea de modă pe Mikaela! „Toată casa este cu fundul în sus.”

Elena Udrea, mesaj SFÂȘIETOR pentru fiica ei: ”Trebuia să...”

Loredana Groza a reacționat public după ce a văzut cu cine e Iulia Vântur în vacanță

Adriana Iliescu a dezvăluit ce pensie are la 86 de ani după o viață dedicată învățământului: ”Nu ne plângem”

Theo Rose a vorbit despre decizia care i-a schimbat total viața

Patrick o iubește pe Bianca? Robert face dezvăluiri incendiare: "Se simte că e ceva mai mult..." Tânărul simte că iubitul lui Giuly ar da orice ca să-l vadă descalificat

Inundații catastrofale, la Galați: patru oameni au murit, iar străzile au fost măturate de ape. Iadul s-a dezlănțuit pe pământ


Cookies