Asistenta TV a vorbit despre modalitatea prin care a reușit să aibă o gândire progresistă.
Ramona Olaru a fost invitată în cadrul podcastului „Open Mind Podcast”, acolo unde și-a deschis sufletul și a vorbit despre copilăria sa, care a fost marcată de lipsurile financiare și venirea sa în București, atunci când a încercat să își depășească condiția și să își creeze un viitor mai bun.
Ramona Olaru nu s-a gândit niciodată să se întoarcă de unde a plecat
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Asistenta TV susține că a întâmpinat momente în care nu știa cum să facă bani, dar în ciuda greutăților, niciodată nu s-a gândit să se întoarcă de unde a plecat. Mai mult decât atât, vedeta a reușit cu timpul să își schimbe total gândirea și să adopte una progresistă.
„ Mă gândeam ce o să fac în ziua următoare pentru că eu nu mai aveam bani și trebuia să îmi găsesc de muncă sau să fac ceva. Niciodată nu m-am gândit că eu mă întorc, că nu am ce să fac aici. Tot timpul aveam mentalitatea de sunt sigură că o să găsesc o soluție și o să rezolv mâine.
Am avut o perioadă, dar așa scurt, tot în perioada aceea în care eram la început în București, dacă mă întreba cineva cine sunt, de unde vin și ce am în plan, începeam să intru în povestea cu eu n-am avut nimic, nu mi-a dat nimeni, n-am aia, n-am aia. Mai ziceam câteodată și după mi-am dat seama că eu nu aveam o stare bună că ziceam asta. Eu dacă spun asta cuiva, omul ăla nu mă ajută pe mine, nu îmi dă mie mai mult ca să am eu mai bine și nu îmi aduce ce nu am avut în trecut sub nicio formă, dacă eu nu îmi schimb gândirea. Important este să nu ai așteptări de la nimeni că îți va da sau că te va salva sau că îți va da o mână de ajutor și te va ridica .”, a declarat Ramona Olaru.