Cum îi ajuți pe cei dragi să facă față stresului?

Cum îi ajuți pe cei dragi să facă față stresului?
Cum îi ajuți pe cei dragi să facă față stresului?

Problemele celor dragi și stresul prin care trec aceștia ne afectează întotdeauna și vrei să le ușurăm povara. Am vrea să avem întotdeauna cuvintele potrivite de spus și sfaturi care să îi ajute într-adevăr. Chiar dacă nu te poți transforma brusc într-un psihoterapeut competent, sunt totuși câteva lucruri practice pe care le poți face pentru cel aflat în suferință emoțională sau în situații presante.

Un umăr pe care să plângă, îndrumarea către profesioniști specializați sau conștientizarea gravității stării lor de anxietate prin îndemnul de a efectua un test pentru nivelul de stres sunt doar câteva dintre metodele prin care poți contribui prin sprijin pentru depășirea perioadei critice.

Persoana de lângă tine știe cât de stresată este? Ajut-o să înțeleagă!

Adesea, o persoană poate să nu observe că modul în care se simte sau se comportă este un semn de stres. De exemplu, aici se pot include probleme de somn sau consumul de alcool în cantități mai mari și mai frecvent decât de obicei. Nervozitatea, irascibilitatea, neatenția sau sentimentul copleșirii de sarcini sunt stări pe care le poți remarca atunci când cunoști foarte bine o persoană.

Dacă ai observat că ceva nu este în regulă cu persoana de lângă tine, îi poți spune într-un mod delicat, neuitând să întrebi cum o poți ajuta. Răspunsul te poate surprinde, de la negarea stării și până la o cerere punctuală, de preluare a unei sarcini, de pildă, să poți fi babysitter pentru câteva ore pentru o mamă foarte ocupată și împovărată de statul constant cu cei mici.

Negarea propriul stres nu este ceva ieșit din comun și poți fi alături de cei dragi îndemnându-i să faceți împreună un test pentru nivelul de stres, prin completarea cu sinceritate a răspunsurilor la un set de întrebări care să ducă la un rezultat relevant. Uneori este nevoie doar de un moment de luciditate și de puțină obiectivitate pentru a realiza că ai nevoie de ajutor și că trebuie să încetinești ritmul.

Ce conține un test pentru nivelul de stres?

Testul pentru nivelul de stres este un instrument bun prin care o persoană poate identifica gravitatea situației, modificările de comportament pe care ceilalți probabil că le-au sesizat deja și faptul că ceva trebuie să se schimbe.

Testul poate fi completat în doar 2 minute, prin răspunsul sincer la întrebări și alegerea variantei de răspuns celei mai reprezentative. Răspunsurile sunt formulate folosind care indică frecvența unor situații. Este normal să avem zile și conjuncturi presante rareori sau uneori, însă dacă ele pot fi catalogate ca frecvență cu „destul de des”, „zilnic”, „foarte des”, este timpul pentru măsuri de diminare a stresului.

Pot fi perioade pasagere, cum ar fi sesiunea de examene, acomodarea la un job nou, mutarea locuinței, divorțul, despărțirea de o persoană dragă. Ajutorul și sprijinul emoțional din partea celor apropiați este neprețuit în aceste situații. Dacă simți că prietenul sau ruda ta este copleșit de stres și anxietate, îl/o poți convinge să apeleze la ajutor specializat și/sau să întrebe medicul ori farmacistul despre suplimente care pot contribui la gestionarea stresului.

Cum te comporți lângă o persoană stresată?

Când o persoană dragă este stresată, cel mai indicat comportament este să încerci să înțelegi prin ce trece, să nu îi minimalizezi problemele și să o sprijini. Uneori este suficient să îi asculți confesiunea. Alteori sfaturi empatice legate de delegarea responsabilităților, modalități de relaxare, un program de exercițiu fizic și o dietă echilibrată pot fi binevenite.

Sprijinirea celor dragi în fața stresului este esențială și implică empatie, răbdare și acțiuni practice. Înțelegerea semnelor de stres și oferirea unui umăr pe care să plângă, îndrumarea către profesioniști specializați, precum și realizarea împreună a unui test pentru nivelul de stres pot fi de mare ajutor. Este important să îi asculți, să le oferi suport emoțional și să îi ajuți să-și recunoască problemele, comportamente și atitudini care contribuie astfel la reducerea anxietății și la îmbunătățirea stării lor generale.



Citește și:

Pete roșii pe picioare – cauze și management

Cum să-ți atragi soțul de vis: 5 tehnici de manifestare care funcționează

Elena Udrea, mesaj SFÂȘIETOR pentru fiica ei: ”Trebuia să...”

Loredana Groza a reacționat public după ce a văzut cu cine e Iulia Vântur în vacanță

Adriana Iliescu a dezvăluit ce pensie are la 86 de ani după o viață dedicată învățământului: ”Nu ne plângem”

Cristina Șișcanu, declarații controversate despre relațiile de prietenie. De ce le compară cu relația de cuplu. „Este foarte important ca cei cu care împart timpul meu să fie oameni de calitate sufletească. ”

Virginia aduce furtuna în relația dintre Alexandra și Gagea! „Noi mai suntem împreună sau nu?”. Aflați ce discuții se vor isca marți, 17 septembrie, într-un nou episod din „Casa iubirii”, de la 10:00 și 16:30, la Kanal D

Imaginile durerii la înmormântarea Denisei! Ce s-a întâmplat cu tânăra ucisă de Șacalul din Constanța: "Inima și sufletul meu..."


Cookies