Artistul s-a caracterizat în 3 cuvinte.
Culiță Sterp a fost invitat în cadrul emisiunii „Fiță cu Adiță”, acolo unde și-a deschis sufletul și a vorbit despre viața sa personală și profesională, dar și despre evoluția lui de-a lungul timpului.
În cadrul emisiunii, manelistul a fost pus să se caracterizeze în 3 cuvinte, iar răspunsul lui a fost unul neașteptat.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Care sunt cele 3 cuvinte ce îl caracterizează pe Culiță Sterp?
Potrivit spuselor sale, Culiță este o persoană modestă, care nu a uitat de unde a plecat și care, în ciuda succesului de care se bucură, și-a păstrat doza de modestie. Mai mult decât atât, artistul a ținut să precizeze că este o persoană bună și iubitoare, care pune pe primul loc familia și oamenii care i-au fost alături de-a lungul timpului, pe întreg parcursul carierei sale.
„ Primul cuvânt prin care m-aș caracteriza ar fi modest. Eu sunt un om modest și cum am plecat de jos, așa pot să spun că am rămas și acum după 5-6 ani de când sunt în lumina reflectoarelor. Eu nici acum la ora asta nu consider că vai de mine, ce vedetă sunt. Eu sunt un om simplu. Toată lumea care mă cunoaște știe ce fel de om sunt eu și niciodată nu am avut aere sau figuri de vedetă și vai Doamne, cine sunt eu, chiar dacă aș fi putut să am, așa cum au avut și alții. Primul cuvânt e modest, sunt bun și iubitor. Eu sunt și iubitor. Iubesc oamenii. Am pus pe primul loc tot timpul relația mea cu oamenii. Îi iubesc din suflet pe oamenii care mi-au fost aproape și au rămas lângă mine de când am început eu. Tot timpul am pus accent pe oameni și pe omenirea lor .”, a declarat Culiță Sterp.