Patrick și Teodora, discuție în camera roșie! Tânărul îi spune că nu se simte atras să facă următorul pas. “Nu pot să depășesc un anumit prag.”

Patrick și Teodora, discuție în camera roșie! Tânărul îi spune că nu se simte atras să facă următorul pas. “Nu pot să depășesc un anumit prag.”
Patrick și Teodora, discuție în camera roșie! Tânărul îi spune că nu se simte atras să facă următorul pas. “Nu pot să depășesc un anumit prag.”

Patrick și Teodora au ajuns în camera roșie pentru a lămuri anumite aspecte cu privire la viitorul în casă.

Patrick și Teodora au ajuns în camera roșie, după ce tânărul a vrut să vorbească atât cu ea, cât și cu Alexandra, fiind cele două fete cu care a încercat o cunoaștere. Patrick i-a explicat acesteia că și-a dat voie până acum să încerce să facă următorul pas, însă nu simte nevoia să intre într-o cunoaștere și nu a apărut încă acea atracție pentru a face asta.

Patrick: Am considerat că trebuie să vorbesc atât cu tine, cât și cu Alexandra, deoarece sunteți fetele cu care sunt într-o cunoaștere sau nici nu știu

cum s-o numesc. Eu prefer să vorbesc cu tine sincer și transparent. Consider că acesta este cel mai corect lucru. În privința noastră, Teodora, am încercat să-mi dau voie să simt, să fac, dar nu pot să depășesc un anumit prag. Nu simt neapărat atracția aia de care am nevoie să intru într-o cunoaștere, nu simt să îmi dau voie și asta nu din vina ta. Pentru că acesta este cel mai important lucru pe care vreau să-l menționez.
Nu este prima situație a mea în care vine cineva care, probabil din foarte multe puncta de vedere este ok, dar nu reușesc să depășesc anumite momente. Și atunci am ajuns la concluzia că problema nu este la tine, este la mine.

Patrick îi spune Teodorei că nu se simte atras să facă următorul pas

Citește și: Antoni nu este afectat că a pus punct cunoașterii cu Rebecca: „Nu accept să mi se zică așa ceva. Faptul că a zis-o la nervi, asta e partea a doua. Își asumă și fiecare cu ale lui.”

Patrick
Patrick[Sursa foto: Captură Video]

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citește și: Bogdan și Francesca din Casa Iubirii, discuții despre comportamentul tânărului din ultima perioadă. “Poate nu suntem compatibili din punct de vedere amoros.”

Patrick a mai adăugat că nu știe de ce se întâmplă toate aceste lucruri, deoarece au mai fost alte fete care aveau numeroase calități, însă cu care nu a rezonat.

Încearcă să o facă pe Teodora să nu se simtă vinovată în vreun fel și crede că undeva problema este la el.

Patrick: Habar nu am, nu știu ce este, dacă este oboseala sau pur și simplu nu sunt atras, habar nu am. Pentru că chiar ai multe calități. Ești o femeie care ai foarte multe calități și ești apreciată de foarte multe personae, dar, în ceea ce mă privește pe mine, chiar am încercat să îmi dau voie.

Chit că au fost povești, nu vreau să mă axez pe situația care a fost discutată în gala, contează prea puțin. Nu vreau să se sublinieze sau să îți pierzi tu încrederea.

Citește și: Ce decizie au luat Culiță Sterp și Daniela Iliescu după ce s-au cununat! Artistul a făcut marele anunț: „În curând...”- kanald.ro

Citește și: De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale- stirilekanald.ro

Teodora:   Nu e cazul.  

Teodora
Teodora[Sursa foto: Captură Video]



Citește și:

Pete roșii pe picioare – cauze și management

Bogdan și Francesca din Casa Iubirii, discuții despre comportamentul tânărului din ultima perioadă. “Poate nu suntem compatibili din punct de vedere amoros.”

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Cine este și câți ani are Gizem Sevim, care joacă rolul Leyla, în serialul Inimă rebelă! Iată la ce schimbare uluitoare de look a recurs carismatica actriță după încheierea filmărilor

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină


Cookies