Cum reușește Laura Cosoi să se descurce după naștere. Cine o ajută cu copiii: „Nu știu cum aș fi reușit altfel.”

Cum reușește Laura Cosoi să se descurce după naștere. Cine o ajută cu copiii: „Nu știu cum aș fi reușit altfel.”
Cum reușește Laura Cosoi să se descurce după naștere. Cine o ajută cu copiii: „Nu știu cum aș fi reușit altfel.”

Laura Cosoi a vorbit despre ajutorul primit după naștere și cine îi este alături.

Laura Cosoi, cunoscuta și îndrăgita actriță, cu o viață activă în mediul online, a adus pe lume o fetiță perfect sănătoasă, fiind al patrulea copil al familiei. Aceasta a împărtășit toate momentele de până acum din timpul sarcinii, iar bucuria fost cu atât mai mare în momentul în care familia vedetei s-a mărit cu un membru. Nici mesajele nu au contenit să apară de la toți cei care o cunosc și o îndrăgesc, iar la scurt timp după naștere, a început să apară și întrebările despre modul în care se descurcă cu cei patru copii.

De la cine primește Laura Cosoi ajutor după naștere

Citește și: Laura Cosoi, în lacrimi la TV! Actrița și-a amintit de momentele petrecute alături de părinții săi: „Acolo am trăit cu părinții mei ultimele momente! Sufletul meu e acolo.”

Laura Cosoi
Laura Cosoi[Sursa foto: Facebook]

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citește și: Laura Cosoi a explicat de ce concediul de maternitate este periculos pentru femei. „Ne mai caută nimeni, nu le mai sună nimeni”

Laura Cosoi a făcut un filmuleț pe rețele de socializare în care a povestit cine îi este alături în această perioadă, iar soțul ei este nelipsit, chiar dacă lucrează. Părinții acestuia se află și ei acasă pentru câteva zile pentru a o ajuta cu toate treburile, iar atunci când vine vorba de curățenie, o doamnă o ajută în acest sens.

Recunoaște că nu ar fi reușit altfel și i s-a părut extrem de greu când a trebuit să rămână singură cu toate aceste treburi pe cap.  „Că veni vorba de ajutor, toată lumea mă întreabă și despre treaba asta. În acest moment de bază este Cosmin, care mă ajută foarte mult fetele, deși lucrează. Sunt și părinții lui alături de noi pentru câteva zile, apoi vor pleca înapoi la Mureș.
Am pe cineva care mă ajută la curățenie, deci nu sunt fără ajutoare. Nu știu cum aș fi reușit altfel, dar  recunosc că am rămas singură cu toate de câteva ori și am fost un pic ciudățel de gestionat toată situația. Pentru că cea mică stă la sân non-stop, pentru că așa se declanșează laptele. Lara a scăpat și ea de scutec cred că de vreo două săptămâni, trebuie să fiu foarte vigilentă în tot procesul acesta.
Totodată, cei mari au și eu nevoie de chestii. A fost interesant. Trebuie să o iei ușor, să nu te precipitați prea tare, mai faci o glumă cu tine, cu cei din jur, altfel ești copleșit. Mai ales dacă nu dormi, cu toate e de neimaginat. Dacă știu că totul se rezolvă de la sine, trece. Dinamica de la o săptămână la alta e cu totul altfel.”
, a povestit Laura Cosoi.

Citește și: Fetele se întorc împotriva Virginiei! „Se crede superioară față de noi!”. Aflați de ce a fost pusă la zid concurenta în „Casa iubirii” joi, 19 septembrie, de la 10:00 și 16:30, la Kanal D- kanald.ro

Citește și: Sicriul Anei Maria Vasiliu a ajuns acasă! Familia, răpusă de durere- stirilekanald.ro

Laura Cosoi
Laura Cosoi[Sursa foto: Facebook]

@funny_moments9191 #laura #lauracosoi #foryou #foryoupage #viral #fyp #fypage #pregnant #nasterenaturala #antena1 #antenastars #viralvideo #viraltiktok #foryourpage #tiktokromania #romania #nastere #storytime #instagram #vreaupeforyou #goviral #5pasidebine #misiuneatiktok #fyppppppppppppppppppppppp #fypp #foryoupageofficiall #virall #romania🇷🇴 #viralvideo ♬ eredeti hang- funny_moments



Citește și:

Pete roșii pe picioare – cauze și management

Laura Cosoi, semn divin de la mama ei, imediat după ce a anunțat a patra sarcină. Ce i s-a arătat vedetei

Imaginile au devenit virale! Maria Băsescu, în tinerețe! Aparițiile i-au lăsat pe toți fără cuvinte FOTO

Nelson Mondialu', afirmație șocantă după nunta fiului său: „Liana nu e nevasta mea”

Horoscop zilnic, 20 septembrie 2024: Trei zodii își schimbă viața radical. Acestea au noroc în carieră și întâlnesc o persoană specială

Larisa Uță, despre cum fostul partener de viață, Alin Oprea, și-a dat copilul în judecată pentru a anula contractul de donație. “E varianta în care îi distrugi viitorul copilului tău.”

Moldo și Rebecca, apropieri la piscina din „Casa iubirii”! Cum a reacționat Antoni la imaginile cu cei doi concurenți

Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare


Cookies