Mama Geta are o relație specială cu fiica sa, Getuța, dar și cu viitoarea noră.
Mama Geta este o femeie împlinită pentru că are 4 copii frumoși, care s-au realizat pe puterile lor și au ajuns la stadiul în care fiecare se așază la casa lui. Culiță Sterp este logodit cu Daniela Iliescu, femeia care i-a dăruit un băiețel, pe Milan. Ileana Sterp are la rândul său o familie frumoasă, alături de soț și cei doi copii, iar Getuța s-a căsătorit cu Sebastian Crăciunescu și așteaptă venirea pe lume a primului lor copil.
În ceea ce-l privește pe Iancu, mezinul familiei, acesta trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Denisa Coțolan, tânăra care urmează să îi devină soție.
Mama Geta are o relație apropiată cu Denisa, pe care o laudă ori de câte ori are ocazia.
Geta Sterp și Denisa Coțolan, ajutoare de nădejde pentru mama Geta
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
În cadrul unui video postat pe pagina sa de TikTok, Geta Sterp apare alături de viitoarea cumnată. Cele două fete se înțeleg de minune, iar mama Geta este mândră tare, pentru că are atât o fiică extrem de harnică, cât și o noră implicată în treburile gospodărești.
Mama Geta le-a lăudat în egală măsură, atât pe Getuța, cât și pe Denisa, spunând despre cele două că sunt două fete harnice și frumoase.
„ Mama Geta: Bună ziua, fetele mele frumoase și harnice!
Geta Sterp: Bună ziua, dragă!
Denisa Coțolan: Bună ziua!
Mama Geta: Ce faceți aici? Waw, ce bine arată!
Geta Sterp: Uite facem zacuscă, eu cu Deni.
Denisa Coțolan: Și cu dumneavoastră.
Mama Geta: Da? Pentru câte familii faceți zacuscă aici în ditamai ceaunul?
Geta Sterp: Pentru vreo 3. Vezi ce fete harnice ai? Care e mai harnică, fata sau nora?
Mama Geta: Amândouă la fel.
@geta.sterp Buna tuturor! Haideti la zacuscăăă! 😍 @Denisa Coțolan ♬ sunet original- Geta Sterp