Geta Sterp a postat câteva fotografii din curtea vecinilor, alături de un mesaj emoționant legat de locul de lângă casa ei.
Geta Sterp, fiica cea mică a mamei Geta, mereu activă pe rețelele de socializare, nu ratează niciun moment din viața ei pe care să-l împartă cu toți cei din mediul online. Este mereu veselă și cu zâmbetul pe buze, așa cum a obișnuit deja, iar până și cele mai mici lucruri devin o adevărată poveste atunci când alege să vorbească despre ele. De această dată, în prima zi de toamnă, în timp ce se întorcea de la biserică, Geta a intrat în curtea vecinilor pentru a mânca niște struguri și s-a așezat pe scările casei.
“Bine ai venit, SEPTEMBRIE! Astăzi, după biserică, am intrat în curtea vecinilor de peste drum, m-am așezat și am mâncat niște struguri. Casa este părăsită, pentru că ei au murit, de bătrânețe…Erau doi bătrânei simpatici.
Geta Sterp, momente de melancolie pe pragul casei vecinilor
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Geta Sterp a făcut câteva fotografii pe pragul casei, acolo unde stătea adresa la povești cu bătrânica din vecini, fiind încercată de un sentiment de melancolie, așa după cum chiar ea a spus, văzând că totul este pustiu. Tot ce a mai rămas sunt doar câteva pisici, pe care ea le hrănește, iar toate imaginile de alături o fac să realizeze cât de repede trece viața și cum, peste câteva luni, ea va deveni, la rândul ei, mamă, conștientizând cât de repede a trecut timpul.
“Astăzi, m-am așezat pe pragul casei, unde adesea stăteam cu ea la povești și m-a luat un sentiment de melancolie, de tristețe, văzând totul pustiu, doar câțiva pisici care se