Alex Velea este unul dintre cei mai cunoscuți artiști de muzică pop de la noi din țară și trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu Antonia. Însă, știai că acesta a mai fost căsătorit?
Află din rândurile următoare cine este mai exact Alex Velea și cum a ajuns să aibă succesul pe care îl are în prezent, în cariera sa. În plus, descoperiți și alte detalii neștiute despre viața personală a artistului.
Cine este Alex Velea
Alex Velea, pe numele său întreg, Alexandru Ionuț Velea, este un cântăreț, vedetă de televiziune și compozitor de muzică pop și manele din România.
Ce vârstă are Alex Velea
Născut în data de 13 mai 1984, în Craiova, Alex Velea are în prezent vârsta de 40 de ani.
Cariera muzicală a lui Alex Velea
Alex Velea a fost pasionat de muzică încă din copilărie, începând să cânte de la vârsta de 9 ani.
Ulterior, la vârsta de 11 ani a devenit elev la Palatul Copiilor, iar potrivit informațiilor prezente în spațiul public, la vârsta de 16 ani a început să studieze canto clasic, timp de 4 ani.Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Artistul a intrat în atenția publicului în anul 2003, atunci când a participat la o emisiune de talente.
Ulterior, Alex Velea s-a făcut remarcat în lumea muzicii românești și a scos de-a lungul carierei sale muzicale melodii care au ajuns adevărate hit-uri, devenind un reper pentru muzica pop românească, fiind fredonate de mii de oameni.De-a lungul carierei sale, artistul a colaborat cu nume importante ale muzicii românești, a participat la numeroase show-uri televizate, a fost cooptat într-un proiect de animație și a jucat în filme.
În prezent, Alex Velea deține o casă de discuri.
Pe lângă cariera în industria muzicii pop, vedeta a abordat și alt gen muzical, cum ar fi manelele. Alex Velea a colaborat cu Jador în această direcție, iar piesele lor au ajuns rapid numărul 1 în trending.
Copilăria lui Alex Velea
Din punct de vedere personal, Alex Velea s-a născut într-un cartier de la marginea orașului Craiova, într-o familie modestă cu doi copii. Artistul este de etnie romă, iar de-a lungul copilăriei sale s-a confruntat cu sărăcia, acest lucru lăsându-i traume.
„ Frica de sărăcie mi se pare cea mai mare temere, cea mai mare teamă a mea.
Da, am mai fost acolo și nu vreau să mă mai duc. Nu la modul exagerat, pentru că au fost oameni mai chinuiți și mai amărâţi decât mine. Aș minți și aș fi ipocrit să spun treaba asta. Am trăit ca orice familie normală, veniți din comunist, părinți bugetari. Eram toți copiii îmbrăcați la fel, mâncam toți cartofi prăjiți cu ouă, era același stil. Eram foarte fericiți. Nu ne lipsea nimic pentru că nu aveam sisteme de referință.
Odată cu trecerea timpului, acum am copii și mă interesează să am bani să investesc în educația lor. Tu ca părinte tinzi să îi dai copilului, să îi oferi tot ce nu ai avut tu.”, a declarat Alex Velea, în cadrul podcastului „Te Ascult”.
Alex Velea și Antonia, unul dintre cele mai mediatizate cupluri din România
Atunci când vine vorba de partea sentimentală, Alex Velea se poate declara un bărbat norocos deoarece trăiește de mai bine de 12 ani o frumoasă poveste de dragoste alături de Antonia, una dintre cele mai frumoase femei din România. Cei doi artiști nu sunt căsătoriți, dar au împreună doi copii, pe Dominic și Akim, iar Alex Velea a cerut-o în căsătorie pe mama copiilor săi în urmă cu câțiva ani, evitând încă momentul în care să ajungă în fața altarului.
Înainte de relația cu Antonia, artistul a mai fost căsătorit.
„ Am mai fost o dată căsătorit, dar nu eram compatibili, probabil nici eu nu eram ce trebuie pentru fata respectivă. Sunt experiențe. Iubirea înseamnă sacrificiu, înțelegere, comunicare, înseamnă mai multe. Ea (Nr. Antonia) mi le oferă şi cred că și eu i le ofere exact așa cum ea și le dorește.
Suntem deja de 12 ani împreună. E greu în mediul nostru să îți păstrezi integritatea și să îți păstrezi o relație așa. Că noi avem la bază niște valori, așa ne-au crescut ai noștri, niște valori simple .”, a mai spus Alex Velea, pentru sursa mai sus menționată.