Află din rândurile următoare cum prepară chef Ștefan Popescu rețeta sa de dulceață de ardei iute.
Dulceața de ardei iute este un preparat îndrăgit de persoanele cărora le place să mănânce picant. Astfel, chef Ștefan Popescu a venit în fața urmăritorilor săi cu o nouă rețetă, prezentând modul de preparare al acesteia.
„ Mie îmi place foarte mult să o mănânc cu brânză, ceea ce vă recomand și vouă, dar în special, cu carne este un deliciu .”, a spus chef Ștefan Popescu pe TikTok.
Rețeta de dulceață de ardei iute a lui chef Ștefan Popescu
Citește și: Chef Ștefan Popescu dezvăluie care este secretul pentru un sos cheddar, perfect pentru gustările tale
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Ingrediente:
Potrivit informațiilor oferite de chef Ștefan Popescu, pentru a pregăti acest preparat avem nevoie de următoarele ingrediente:
- 500 g de ardei iute
- 500 g de ardei capia roșu
- 1 kg de zahăr
- 250 ml de oțet de mere
- 200 ml de apă
- sucul de la o lămâie
Mod de preparare:
Chef Ștefan Popescu a explicat, pas cu pas, modul de preparare al rețetei. Procesul este unul foarte simplu, iar iuțeala o dă proporția de ardei iute pe care o adăugați în compoziție.
Prima dată, cheful a pregătit siropul din oțet, apă, zahăr. După ce s-a dizolvat zahărul, chef Ștefan Popescu a adăugat și lămâia. Apoi, a pus o parte de ardei iuți verde și o parte de ardei capia roșu, pentru a balansa iuțeala.
A lăsat pe foc o oră, până când a ajuns la consistența dorită.„ Prima dată trebuie să se facă siropul. Oțet, apă și zahăr. Punem sucul de lămâie. Voi pune o parte de ardei iute verde și o parte de ardei capia roșu. Dacă totuși doriți să-l faceți foarte picant, puneți mai puțin ardei capia roșu sau deloc. Se lasă minim o oră la fiert, până se îngroașă și are o textură de dulceață.
@chefstefanpopescu Dulce, acrișor și iute, un amestec de arome care se potrivește perfect cu brânzeturile și carnea roșie. Rețeta pentru dulceața de ardei iute 👇🏻 500g ardei iute 500g ardei capia roșu 1kg zahăr 250ml oțet de mere 200ml apă Sucul de la o lămâie #dulceata #ardeiiute #toamna #retete #romania🇷🇴 #foodtiktok ♬ original sound- Chef Stefan Popescu