Avocatul a suferit din cauza modului de a se comporta al tatălui său.
Adrian Cuculis a fost invitat în cadrul emisiunii „În Oglindă”, acolo unde și-a deschis sufletul și a vorbit despre viața sa, oferind detalii neștiute despre familia sa.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Tatăl lui Adrian Cuculis, un personaj rece în viața fiului său
Avocatul a dezvăluit că tatăl său era destul de rece și distant cu acesta, preferând mereu să păstreze distanța față de el și să nu îi arate că îl iubește.
„ Nu cred că mi-am dat un răspuns nici în ziua de astăzi. Când a murit mama, acum 6 ani, l-am îmbrățișat și i-am spus că am rămas singuri. Am crezut totuși că lucrurile se schimbă fundamental. El știe și acum. Eu sunt convins că el mă iubește, dar nu a avut niciodată capacitatea asta să mă ia în brațe și să îmi spună „Te iubesc!”. Eu nu am auzit treaba asta de la părinții mei. Am auzit de la bunicii mei. Eu le spun copiilor mei în fiecare zi „Te iubesc!” și nu îmi este teamă de cuvântul ăsta. Dacă iubești pe cineva, spune-i că-l iubești și nu rata momentul ăla. Dacă iubești pe cineva și simți să faci ceva, ia-l în brațe și pupă-l. Spune-i că e frumos, spune-i că-i deștept, spune-i toate lucrurile astea. Spune-i că a reușit. Eu nu am auzit niciodată că am reușit, ci am auzit că da, e normal. Eu nu am auzit niciodată „ești cel mai bun”. Am auzit „nu vezi că al tău coleg a făcut...?”. Am încercat să îmi proiectez viața de adult vindecându-mi de fapt lucrurile astea. Este o traumă pe care o dobândești în timpul copilăriei și nu o poți repara, decât cu greutate .”, a spus Adrian Cuculis.