Pe măsură ce ne dezvoltăm pe plan financiar, vom aspira și la mai mult, iar acest aspect a fost explicat și de Ștefan Stan.
Ștefan Stan este unul dintre cei mai apreciați artiști, de la noi din țară. Acesta obișnuiește să își țină viața personală, departe de lumina reflectoarelor, dar recent, artistul a apărut în cadrul unei emisiuni TV, acolo unde a dezvăluit, mai mult sau mai puțin, cât câștigă el în fiecare lună, dar și cum vede el momentul în care apare dezvoltarea din punct de vedere financiar.
Câți bani câștigă lunar, Ștefan Stan
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Printre alte întrebări s-a aflat și cea legată de salariul artistului, însă acesta a ezitat să spună lucrurilor pe nume, doar a punctat faptul că este puțin peste medie. Cu toate acestea, a menționat faptul că în momentul în care începi să câștigi mai mult, automat salariul pe care îl ai, ți se va părea puțin și vei aspira la și mai mult și tot așa.
„ Nu știu, chiar nu știu, nici anual nu știu.
Nu știu ce va fi săptămâna viitoare, nu știu, habar nu am. Câștig să zicem puțin peste medie(...) știi ce se întâmplă și în momentul în care... consider că niciodată nu ai... un prieten foarte drag, stai că sar de la una la alta, dar e fix de bani vorba. Un prieten foarte drag îmi spunea la un moment dat, când nu ai 100000 de euro, sunt cei mai mulți bani de pe Pământul ăsta, când îi ai sunt cei mai puțin.
Ca idee, am dat un exemplu, nu i-am avut că au fost impozabili(...) 25% și încă 14% după aia iarăși și apoi din ce am mai donat și tot așa și a rămas...(...) irelevant. Bun, ideea era că în momentul în care consideri că ai bani, câștigi nu știu 3 lei pe lună și înainte câștigai doar 1 leu, viața ta de la 1 leu se schimbă și te dezvolți un pic, vrei și tu cafea fina, ridici degetul, se ridică degetul ăsta, nu mai bei din ceașca de cafea dimineața și repede și pleci la autobuz, se schimbă