Oana Lis a făcut destăinuiri cu privire la tatăl ei, dar și la comportamentul acestuia față de ea, în perioada copilăriei.
Oana Lis este mereu sinceră atunci când vine vorba de viața ei personală, iar aceasta a vorbit în repetate rânduri despre cum a fost copilăria și adolescența ei, fiind o fată simplă, de la țară, învățată cu greul și izbindu-se de toate lucrurile noi pe care le-a văzut, atunci când a venit în București. Copilăria acesteia nu a fost una tocmai fericită, însă vedeta nu a dezvăluit de foarte multe ori aspecte neștiute din ea, păstrându-și imaginea de femeie puternică pe care o are în prezent.
Oana Lis, destăinuiri cutremurătoare despre tatăl ei
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
În cadrul emisiunii 40 de întrebări cu Denise Rifai, aceasta a atins un subiect sensibil, și anume tatăl ei, care a traumatizat-o, atât în copilărie, cât și în adolescență, până la maturitate.
I-a fost de fiecare dată teamă să îl înfrunte, astfel că a făcut acest lucru doar în terapie și a menționat că nu a discutat niciodată aceste aspecte pentru a nu părea o victimă, deși a fost una. Când trebuie să vorbească despre familia ei, vedeta o face cu greu. “O victimă trăiește după Sindromul Stockholm. Tot timpul am am așteptat ca tatăl meu, până să moară, să își ceară iertare pentru tot ce a făcut. Niciodată nu am avut puterea să-mi înfrunt tatăl, am făcut asta doar în terapie, dar în față, nu. Tatăl meu până în ultima clipă m-a amenințat că el m-a făcut, el mă omoară, m-a terorizat nu doar în acele clipe ale copilăriei, de-a lungul vieții, până în ultima clipă prin mesaje, prin scrisori, prin amenințări, prin lucruri pe care e foarte greu să le să le spui public, pentru că nu vreau să fiu o victimă, dar am fost.”