Oana Roman a ținut să transmită un mesaj celor care vorbesc despre fiica ei.
Oana Roman este mereu activă în mediul online, iar atunci când are ceva de spus, nu ezită să o facă. Este extrem de sinceră, atât în comunitatea ei de pe rețelele de socializare, cât și în cadrul interviurilor și podcasturilor în care este invitată. Tensiunile au tot existat în ultima perioadă în familia ei, deoarece după divorțul de tatăl fiicei sale, mama ei, Mioara Roman, s-a stins din viață, iar tot acest amalgam de evenimente a dus la stări și emoții care au început să se resimtă și pentru fiica ei, Isa.
Ce le transmite Oana Roman celor care au comentat de fiica ei până acum
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
În cadrul unui videoclip postat pe rețelele de socializare, Oana Roman a vrut să le transmită un mesaj tuturor celor care comentează de fiica ei, dorind să le spună că nimeni nu știe ce se ascunde, de fapt, în sufletul ei, cine este ea cu adevărat, dar și lupta pe care o duce la școală și cu toți cei din mediul ei. De asemenea, aceasta a spus că dorește la toată lumea un copil la fel de frumos, deștept, empatic și înțelegător așa cum este Isa, menționând că este ultima dată când mai transmite un mesaj celor care
fac anumite afirmații despre ea și familia ei. “Spun o singură dată lucrul acesta. Persoanele care comentează despre Isabela, vă spun un singur lucru. 1. Habar n-aveți cine este acest copil, ce luptă duce cu ea, cu copiii de la școală, cu abandonul, cu problemele de sănătate pe care le are. Habar nu aveți. 2, vă doresc din suflet să vă dea Dumnezeu un copil atât de bun, empatic, deștept, frumos, de înțelegător și de inteligent precum este acest copil.