Blondina, cunoscută pentru activitatea sa de influencer și creatoare de conținut, și-a făcut recent mutarea de la Cluj la București, o decizie pe care a explicat-o într-un mod personal.
De ce a luat Alina Ceușan această decizie de mutare
“Adevărul e că după ce am făcut aproximativ 12 ani drumul ăsta, Cluj-București, pentru fiecare eveniment, in fiecare lună, mi-am dat seama că jumătate din timp oricum eram la București. De mai multe ori veneam și împreună cu Rock, pentru că nu vreau să fiu fără el. Și în momentul în care a venit Perla și am rămas însărcinată, mi-am dat seama că a venit și cu foarte multe decizii de genul ăsta la pachet în viața noastră.
Inclusiv mutarea la București, mă ajută foarte mult cu partea de business, ca să fiu aproape de tot ce se întâmplă. Trebuie să fii aici pentru că altfel merg lucrurile. Clujul pentru mine rămâne ca a doua casă, pentru că am stat acolo timp de 12 ani. Am stat la facultate, am făcut cele mai frumoase amintirii vreodată cu prietena mea Carmen. Am stat acolo în primele chirii, primele ieșiri, cluburi, distracții, predări, restanțe, tot ceea ce înseamnă studenția.
Asta a fost Clujul pentru mine. Bineînțeles că am acolo și toate amintirile frumoase cu Raul, socrii mei sunt acolo, ai mei sunt în Târgu Mureș. Suntem încă legați de Cluj și vom merge des la Cluj. Dar da, în București vreau să zic că de când m-am mutat, și apropo de adaptarea lui Rock, care a început de prin iunie- iulie, dacă nu mă înșel au fost lunile, în care a mers la grădiniță...
După care l-am luat acum în octombrie și este într-o continuă readaptare momentan. Adică, oricum la copii, dacă aveți copii, știți că așa se întâmplă după vacanțe de vară, cel puțin lui Rock. Asta este cumva e o perioadă în care se readaptează și, sinceră să fiu Rock nu pot să-i zic ca e genul de copil căruia sa-i placă școala. Îl vad de pe acum, bine că e deștept și le prinde din mers.”
“Ideea este că îmi e bine aici la București, chiar și în perioada în eram însărcinată și eram doar eu cu Rock aici și făceam treaba cu toată gașca de la birou, mi-a fost mult mai ușor, pentru că aveam toate lucrurile la dispoziție. (…) La orice eveniment trebuie să mă duc. Pur și simplu ies din casă merg și vin înapoi și stau cu copiii seara, ceea ce este absolut minunat și este ceea ce-mi doresc eu acum.
Copiii au nevoie de mama lor lângă ei. În fiecare seară să fim cu toți acasă, să avem niște rutine implementate de dimineață și așa mai departe. Să ieșim în parc, să avem multe activități. Mi-ar fi fost imposibil să fac și una și alta dacă nu făceam mutarea asta la București. Cam despre asta e vorba.” a spus Alina pe TikTok.
Blondina, cunoscută pentru activitatea sa de influencer și creatoare de conținut, și-a făcut recent mutarea de la Cluj la București, o decizie pe care a explicat-o într-un mod personal.
Ce demersuri a început să facă Adriana Bahmuțeanu pentru copiii ei minori. „Eu nu știu ce e la mijloc, este o combinație pe care nu am înțeles-o.”
Diana Puiu21 noiembrie 2024Actualizat: 21 noiembrie 2024, 18:10