Dana Săvuică a povestit peste ce ar putea trece într-o căsnicie, dar și care este fapta de neiertat pentru ea.
Dana Săvuică, cunoscută pentru activitatea ei de model, dar și cea din lumea televiziunii, acolo unde a prezentat, cu ani în urmă, rubrica de stil pentru un matinal, are o carieră de succes și se bucură de toate lucrurile din prezent pe care viața i le oferă. Atunci când nu mai apare în lumina reflectoarelor, iar oamenii se întreabă ce face fosta prezentatoare TV, aceasta împarte anumite aspecte din viață pe rețelele de socializare și în cadrul interviurilor la care răspunde.
Ce nu ar ierta niciodată Dana Săvuică într-o căsnicie
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Invitată în cadrul emisiunii În Oglindă, moderată de Mihai Ghiță, aceasta a vorbit și despre un aspect foarte important pentru ea din căsătorie, dar și ce anume este de neiertat. Vedeta mărturisește că poate să treacă peste o infidelitate, dacă aceasta se întâmplă, deoarece presupune că ar trebui să existe o cauză pentru care s-a ajuns până acolo, iar comunicarea
poate să rezolve acest lucru. În schimb, vedeta spune că nu ar putea să ierte niciodată minciuna și noua viață pe care partenerul ei ar avea-o prin intermediul acestora. “Cred că este destul de simplu și am fost destul de clară când am spus că aș putea trece peste o infidelitate, să zicem, teoretic, pentru că, logic, spunem că ar trebui să existe acolo o cauză și un efect. De ce s-a ajuns la infidelitate? Pentru că tu, ca femeie, nu te-ai îngrijit sau el are în sânge chestia asta, îi place să fie vânător. Infidelitatea, dacă nu există minciună, o poți rezolva, poți să creezi o punte de comunicare, să înțelegi de unde a pornit infidelitatea, de ce s-a întâmplat și dacă sau nu se mai întâmplă. Putem găsi o rezolvare. Dar când tu începi să minți și începi să fabrici povești, să ascunzi, asta este de neiertat.